Oprescu, tot mai curtat de PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii îl susţin din ce în ce mai mult pe actualul primar general, Sorin Oprescu, pentru un nou mandat. Liderul PSD, Victor Ponta, a pledat în favoarea acestuia invocând un sondaj de opinie care îl plaseză pe primul loc.

Potrivit sondajului prezentat în şedinţa de azi a Comitetului Executiv Naţional al PSD, Sorin Oprescu înregistrează 63 % din preferinţele bucureştenilor. Pe următorul loc se situează conservatorul Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4, cu 22 %, iar pe locul trei, cu 13%,  se plasează liberalul Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, care a lăsat până acum impresia că ar fi interesat de o candidatură la Bucureşti.

„Domnul Oprescu are o diferenţă uriaşă faţă de orice alt contracandidat, Piedone sau Chiliman, şi cred că trebuie să ne păstrăm opţiunea de a avea încerca să avem candidatul care are şansele  cele mai mari pentru a ne bate cu Elena Udrea şi cu PD-L-ul in Bucuresti", a remarcat Ponta astfel ca social-democraţii să înţeleagă că sprijinul partidului trebuie direcţionat către cel căruia Ion Iliescu îi spune „Doctorul”. Sondajul a fost realizat în Bucureşti, în perioada 25-30 martie, pe un eşantion de 1200 de subiecţi.

În sondaj nu a fost inclus şi  edilul sectorului 5, Marian Vanghelie, semn că liderii PSD nu iau în calcul o eventuală intrare a acestuia în cursa pentru capitală din partea USL şi că merg pe mâna lui Sorin Oprescu. Vanghelie, care doreşte să candideze la Primăria generală, pare însă să-şi fi pregătit deja o variantă de rezervă pentru această situaţie.

Într-un interviu acordat recent pentru „Adevărul”, Vanghelie nu a exclus posibilitatea de a demisiona din PSD şi de candida ca independent pentru Bucureşti dacă USL nu-i va acorda sprijinul necesar.  La numai câteva ore de la prezentarea sondajului, liderul PSD, Victor Ponta, declara la Realitatea TV, că Marian Vanghelie va candida la Primăria sectorului 5, „cel mai probabil”. Întrebat dacă Vanghelie doreşte acest lucru, Ponta a răspuns: „O spun eu şi o să dorească şi Marian Vanghelie. (...) Organizaţia PSD Bucureşti trebuie să înceteze să mai fie o problemă pentru noi”.

Pe de altă parte, Sorin Oprescu nu pare deloc impresionat de curtea asiduă făcută de PSD, chiar dacă Ponta spune că acesta poate rămâne indepoendent chiar dacă USL îi acordă sprijinul. Oprescu a precizat recent că va candida tot ca indeoendent la următoarele alegeri.


Mai multe pentru tine:
Zodia binecuvântată de Paște. Este protejată de Dumnezeu și va trăi un adevărat miracol în zi de sărbătoare
Timișoara strălucește în Duminica Floriilor. Explozie de culoare și parfum în oraș FOTO VIDEO
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Partidele din Bihor sunt încă indecise. Doar PNL şi-a depus listele, Ilie Bolojan cere votul pentru un nou mandat
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Ce oraș din lume este primul pe listă să fie distrus în cazul unui război nuclear. Documentele au fost declasificate
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de răposata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Consecințele hrănirii urșilor la marginea drumului. Șeful Salvamont Argeș: „Nu-ți bate joc de el încurajându-i cerșitul!”
Firea și-a depus candidatura la PMB însoțită de Ciolacu. Ce mesaj a avut pe tricou și ce i-a transmis lui Piedone
Elev răpit de pe stradă, imobilizat pe bancheta din spate a unei mașini și amenințat. Totul a pornit de la o fată