Oltean: „Interzicerea arborării altor însemne decât cele naţionale poate fi făcută printr-o lege specială“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Oltean spune că semnele statului naţional sunt singurele care se arborează pe clădirile instituţiilor statului

Deputatul PDL Ioan Oltean nu crede că trebuie precizat în Constituţie faptul că o minoritate nu are voie să-şi arboreze steagul unui ţinut. Deputatul este de părere că acest lucru s-ar putea face printr-o lege specială.

Întrebat dacă PDL nu are "mustrări de conştiinţă" fiindcă a dat minorităţii maghiare foarte multe drepturi, Oltean a răspuns că nu.

„Nu avem mustrări de conştiinţă. Comportamentul nostru a fost corect faţă de minoritatea maghiară, la fel cum a fost corect faţă de oricarea altă minoritate. Am susţinut manifestarea lor în limite constituţionale. Nu am încurajat niciodată ca o minoritate sau alta să se manifeste şi să-şi arboreze drapelul în ciuda prevederilor legale. Noi credem că minoritatea maghiară trebuie respectată, dar şi ea trebuie, în mod obligatoriu, să respecte legislaţia României. Condamnăm atitudinile revizioniste, de genul celor care fac astăzi obiectul unor dezbateri. Nu le-am încurajat şi nu le încurajăm, dar credem că acestea trebuie rezolvate pe cale diplomatică şi nu prin decizii politice sau prin ieşiri în mass-media a diverşilor lideri politici“, a spus Oltean.

Întrebat dacă nu crede că în viitoarea Constituţie revizuită ar trebui să apară o prevedere clară care să reglementeze problema arborării unor însemne ale minorităţilor pe instituţii publice, Ioan Oltean a spus: „Nu cred că trebuie să precizăm în Constituţie faptul că o minoritate sau alta nu are voie să-şi arboreze steagul unui ţinut sau al unei zone“.

"Dacă dorim o precizare referitoare la interzicerea arborării altor însemne decât cele naţionale, aceasta poate fi făcută printr-o lege specială, şi nu prin Constituţie. Constituţia prevede cadrul general de desfăşurare şi manifestare şi nicidecum nu precizează chestiuni de amănunt. Putem adopta o lege specială în ce priveşte folosirea însemnelor naţionale unde poate fi precizat în mod expres acest lucru, dar nu în Constituţia României", a mai spus Oltean.

Întrebat dacă va iniţia o astfel de lege, Oltean a spus: "Eu cred că e foarte clar: însemnele statului naţional sunt singurele care se arborează pe clădirile în care funcţionează instituţiile statului. Probabil că nu este pe înţelesul unora sau altora".

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul