Noul ministru al Educaţiei: Vorbim mult prea mult despre plagiate. Legea nu prevede nicăieri că trebuie să punem ghilimele la un text pe care-l preluăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valetin Popa        Foto: newsbucovina.ro

Valentin Popa, propus de PSD pentru Ministerul Educaţiei, crede că este păcat să scoatem în evidenţă „elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele“. Popa susţine că legea nu prevede o modalitate exactă de citare.

„Medicii noştri sunt căutaţi în străinătate, pleacă în străinătate, nu mai avem IT-işti pe care să-i furnizăm pe piaţa muncii, cerinţa este foarte mare, am avut întotdeauna absolvenţi extraordinari. Învăţământul nostru este foarte bun şi este păcat că umbrim aceste valori ale învăţământului românesc printr-o scoatere în evidenţă a unor elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult de 0,1% din tezele de Doctorat care s-au constatat a fi plagiate, mai ales în condiţiile în care nici Legea după care ar trebui să îi condamnăm nu este chiar perfectă”, a precizat Valentin Popa, la audierile din Comisia de specialitate a Parlamentului. 

El spune că Legea „nu prevede nicăieri că trebuie să punem ghilimele la un text pe care-l preluăm, să punem citarea imediat după el, deşi astăzi cei mai mulţi dintre cercetătorii noştri aşa o fac, dar Legea nu o prevede. Nici eu nu am învăţat în facultate să fac citarea în acest mod. Mult timp am făcut şi eu acest lucru, cu citarea la final. Şi de aici apar multe probleme. Ar trebui ca Legea să prevadă norme clare de aplicare a redactării. Fiecare editură şi universitate are aceste norme în momentul de faţă. Nu trebuie să legiferăm la nivel naţional. Ar trebui ca fiecare jurnal, editură să-şi respecte regulile proprii”, a adăugat ministrul.

Ministrul promite “în baza primei strategii privind modernizarea infrastructurii educaţionale prin bugetul naţional şi fondurile europene” să asigure “construcţia şi modernizarea a peste 2.500 de unităţi şcolare în următorii trei ani în conformitate cu programul de guvernare. Până în anul 2020 în România nu vom mai avea unităţi şcolare fără autorizare ISU sau autorizare sanitară”.

“Fenomenul fuga după note cu ghilimele de rigoare trebuie să recunoaştem cu toţii este o realitate şi o cauză a stresului elevilor şi părinţilor. O soluţie pentru diminuarea acestui fenomen este implementarea normelor europene care prevăd ca notele şi calificativele să nu mai fie publice ci cunoscute doar de elev, părinte şi cadru didactic iar pentru public vor fi accesibile doar statistici care pot să îi furnizeze elevului informaţii privind poziţionarea sa în raport cu ceilalţi”, a povestit Valentin Popa.

O altă soluţie este “adoptarea standardelor unitare de evaluare. Spre exemplu nota cinci sau admis la o disciplină trebuie să însemne acelaşi lucru indiferent de locul unităţii şcolare din România. Toate evaluările naţionale vor fi digitalizate în următorii trei ani pentru a măsura progresul şi perfomanţa şcolară precum şi corelarea cu testările international”.

Pentru creşterea participării şcolare Valentin Popa spune că Ministerul “propune ca părinţii care îşi trimit elevii la şcoală să primească între 1.600 şi 1.800 de lei pe an sub forma unor deduceri la impozit. Procedura va fi stabilită între MEN - Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”