Noul Guvern. Cine este Anca Paliu Dragu, ministrul propus pentru Finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Paliu Dragu, economist în cadru Directoratului general de economie şi finanţe al Comisiei Europene, care a lucrat în cadrul biroului local al FMI, dar şi la BNR, este propunerea premierului desemnat Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice.

Paliu Dragu a fost recrutată din 2013 de Comisia Europeană, după ce în timp de 11 ani a lucrat în cadrul biroului de la Bucureşti al FMI (2001-2013).

Între 1996 şi 2001, Paliu Dragu a fost economist în cadrul Băncii Naţionale.

Doctor în Finanţe

Este licenţiată în Finanţe-Bănci - ASE - şi în Politici Publice şi Integrare Europeană - SNSPA.

De asemenea, are un program de studii avansate de Economie şi Afaceri Internaţionale la Universitatea George Washington, şi a obţinut titlul de doctor în Finanţe de la ASE.

În cei aproape 4 ani de când  lucrat ca analist economic la Direcţia Generală pentru Afaceri Economice şi Financiare a Comisiei Europene, Anca Paliu s-a ocupat de furnizarea de consultanţă economică asupra reformelor structurale în statele membre şi UE.

A contribuit la dezvoltarea şi îmbunătăţirea aplicării unui cadru pentru prevenirea şi corectarea dezechilibrelor macroeconomice (Procedura Dezechilibrelor Macroeconomice care face parte din guvernarea cunoscută sub numele de "six pack"), ca parte a supravegherii multilaterale consolidate, în conformitate cu "semestrul european".

A participat la toate negocierile cu FMI

Mai bine de un deceniu, Anca Paliu Dragu a participat la toate discuţiile dintre oficialii români care s-au succedat la putere şi delegaţiile Fondului Monetar Internaţional, fără să iasă în prim-plan.

La Fondul Monetar, Paliu a fost responsabil pentru monitorizarea economică şi analiza sectorială a economiei româneşti; evaluarea performanţei economice în cadrul programelor de sprijin FMI (2001-2003, 2004-2006, 2009-2011); identificarea problemelor de politică emergentă; asistarea şi participarea la misiunile FMI prin discuţii cu autorităţile naţionale, cu sectorul privat şi cu reprezentanţi ai societăţii civile; furnizarea de informaţii şi participarea la procesul de formulare a politicilor; asigurarea şi facilitarea dialogului între echipele de conducere, autorităţile române şi mass-media; furnizarea de analize cotidiene asupra evoluţiilor economice şi a politicilor-cheie; politică de cercetare, formularea şi monitorizarea aspectelor legate de pieţele financiare locale şi regionale, finanţele publice, piaţa muncii şi sistemele de pensii, politica şi reforma din energie, reforma sectorului de sănătate, reforma sectorului de transport, privatizarea şi de guvernanţă corporativă, absorbţia fondurilor europene; participarea la două exerciţii FSAP (2004 şi 2008).

Din anul 2009, activitatea sa a implicat o cooperare strânsă cu echipele Băncii Mondiale şi Comisiei Europene privind România cu privire la programul de finanţare comun.

Analist în cadrul Băncii Naţionale

La BNR, Paliu Dragu a lucrat în cadrul Direcţiei de Reglementare şi Autorizare, fiind responsabilă pentru elaborarea regulamentului privind regimul rezervelor minime obligatorii, lichiditatea băncilor, expunerea valutară, derivative, fondurile proprii şi de provizionare, îmbunătăţirea sistemului de asigurare a depozitelor, instrumentelor  financiare derivate şi analiza impactului economic al acestor reglementări.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani