Noi membri pentru conducerea CNSAS. Ce mandate expiră

0
Publicat:

Camera Deputatilor si Senatul vor avea marți, 26 martie, o sedință comună de plen în care vor vota asupra numirii a nouă membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), ca urmare a expirării mandatului actualilor membri.

CNSAS a informat Birourile permanente ale Camerelor Parlamentului Foto: Arhivă

Depunerea candidaturilor va fi făcută pe 25 martie, până la ora 14.00, audierile şi raportul comun al comisiilor parlamentare de specialitate va fi emis, pe 26 martie, până la ora 12.00.

CNSAS a informat Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului că mandatele a nouă membri ai conducerii instituţiei expiră pe 26 martie, solicitând demarea procedurii de numire a noilor membri ai Colegiului.

Prin prezenta, cu onoare, informăm Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor despre o situaţie care necesită analiză şi decizie din partea Parlamentului României. În concret, contextul intituţional are următoarea descriere:

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) a fost înfiinţat prin Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, ca autoritate publică supusă controlului Parlamentului României (art.7). Această lege, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2008, a fost declarată neconstituţională. În vederea asigurării continuităţii unor activităţi ale C.N.S.A.S., Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2008, ordonanţă de urgenţă care şi-a produs efectele până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24 din 05 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008”, potrivit documentului transmis conducerii Camerei Deputaţilor, citat de News.ro.

Conform art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este condus de un Colegiu compus din 11 membri numiţi de Parlament pentru un mandat de 6 ani, menționează sursa citată. Având în vedere şi Hotărârea Parlamentului nr.13 din 28 martie 2018 privind numirea unor membri ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe data de 28 martie 2024 expiră mandatul unor membri ai Colegiului C.N.S.A.S.

Locurile vacante

Astfel, în Colegiul CNSAS va rămâne un post vacant care trebuie ocupat din partea Administraţiei Prezidenţiale, dar expiră și mandatele următorilor membri:

1. Constantin BUCHET - din partea Prim-Ministrului al Guvernului României;

2. Valentin BLĂNARIU - din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat;

3. Adrian – Mihai CIOFLÂNCĂ - din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat;

4. Cazemir Benedict IONESCU din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat;

5. Cătălin Boris PRECUL din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat;

6. Nicolae VUVREA din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat;

7. Ladislau Antoniu CSENDES - din partea grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România;

8. Germina - Ana NAGÂŢ din partea grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvati România.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa