Noi dispute între Florin Cîţu şi Vlad Voiculescu. Liberalii, atac în rafală la ministrul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos George Calin

Conflictul dintre premierul Florin Cîţu şi ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu ia amploare. Voiculescu a afirmat că plata personalului din centrele de vaccinare a întârziat din cauza unui funcţionar din minister, în timp ce, de cealaltă parte, Cîţu a subliniat că cele două luni întârziere au fost „nepermis de mult”. Cei doi au avut o dispută şi pe numărul de paturi de la ATI, timp în care liberalii au pornit atacuri în rafală la ministru.

Disputa dintre ministru şi premier a pornit după ce o parte din personalul din centrele de vaccinare a ameninţat că se va retrage dacă nu primeşte banii pe cele două luni în care au muncit în aceste centre. 

Într-o declaraţie publică, ministrul Florin Cîţu a afirmat că se vor face plăţile, trimiţând apropouri către ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu.

„Am cerut domnului Gheorghiţă o informare pe această temă. A trimis notificare către Ministerul Sănătăţii. Au spus că se vor face plăţile. S-a întârziat nepermis de mult!”, afirma Florin Cîţu.

Ce cealaltă parte, Vlad Voiculescu a explicat că vina pentru întârzierea plăţilor o poartă în funcţionar din cadrul ministerului pe care îl coordonează.

„Banii au fost ceruţi ieri de la Ministerul Finanţelor. Plăţile au început să se facă, mâine se vor continua plăţile către DSP”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Liberalii pun tunurile pe Voiculescu

Tensiunile au continuat după ce tot mai mulţi liberali au început să-l atace pe ministrul Sănătăţii. Unul dintre ei, vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu, l-a acuzat pe Vlad Voiculescu că este mai interesat de imaginea sa pe reţelele sociale decât pe problemele din ministerul Sănătăţii.

„Domnule Vlad Voiculescu, nu cred că din cauza unui funcţionar din Ministerul Sănătăţii, de două luni, nu au fost plătite obligaţiile financiare pentru personalul medical din centrele de vaccinare care stă în prima linie de combatere a pandemiei.

Domnule ministru, acest lucru nu arată faptul că e o bulibăşeală în instituţia pe care o conduceţi, ci că nu vă interesează bunul mers al ministerului, decât atunci când presa semnalează neregulile de acolo.

Acest aspect, pe lângă multe altele, cum ar fi, de exemplu, atitudinea d-voastră vizavi de cele întâmplate la spitalul Matei Balş, ne demonstrează faptul că nu vă interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea şi postările de pe reţelele social-media!”, a notat Gigel Ştirbu pe Facebook.

Critici au venit şi din partea lui preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, care i-a solicitat lui Vlad Voiculescu să-i plătească „urgent” pe cei implicaţi în procesul de vaccinare.

„Am solicitat azi, 16 martie, domnului ministru al Sănătăţii efectuarea de urgenţă a plăţii pentru personalul implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 pe teritoriul judeţului Cluj. (…) Ministerul Sănătăţii nu le poate solicita acestor eroi în alb, aflaţi în prima linie a luptei cu boala, să îşi rişte viaţa şi sănătatea iar în schimb să nu le arate nici măcar un minim respect, remunerându-i aşa după cum s-a angajat!”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, într-un comunicat de presă remis marţi.

Dispută pe paturile de la ATI

O altă neînţelegere între premier şi ministrul Sănătăţii este legată de numărul de paturi COVID de la ATI, care în ultimele zile s-au dovedit insuficiente. Premierul a explicat că deşi numărul pacienţilor este în creştere, numărul paturilor de la terapie intensivă a scăzut, deşi, potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii ar avea resurse pentru a creştere numărul lor.

„Numărul paturilor ATI a scăzut de la începutul anului până acum, deşi am spus clar că nu vreau. Unii manageri de spitale au decis să reducă numărul de paturi ATI. Ce informaţii aveam atunci... 100 de paturi. De aceea am cerut foarte clar şi urgent să crească numărul de paturi la 1.600. Resursele nu lipsesc. Toate ministerele şi mai ales Ministerul Sănătăţii are resurse pentru a creşte numărul de paturi”, a declarat Florin Cîţu

De cealaltă parte, Vlad Voiculescu a precizat că raportările nu sunt corecte.

„Paturile n-au dispărut. Când vorbim de paturi raportate, lucrurile sunt în dinamică. Nu întotdeauna raportările sunt cele corecte, dar pot garanta că nici măcar un singur pat ATI nu a dispărut prin magie în ultimele luni. Cu suplimentarea de paturi menţionată, de aproape 190 de paturi, ne îndreptăm către această sumă de 1.600 de paturi, dar avem limitări cu privire la resursa umană”, a relatat Vlad Voiculescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online