Nicuşor Dan şi Clotilde Armand îi scot pe bucureşteni în stradă pentru renumărarea voturilor din Sectorul 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Salvaţi Bucureştiu (USB) va organiza, sâmbătă, un miting în Capitală, cu scopul de a cere renumărarea voturilor de la Sectorul 1, unde Clotilde Armand, candidata USB, a pierdut în faţa social-democratului Dan Tudorache, după o răsturnare de rezultat peste noapte.

"Există suspiciuni că în Sectorul 1 din Bucureşti s-au comis fraude electorale. Solicităm Biroului Electoral Central şi unităţilor din teritoriu să solicite renumărarea voturilor pentru a clarifica aceste suspiciuni. Cerem să avem certitudinea unui vot corect, într-un stat de drept care funcţionează şi în care instituţiile aflate în serviciul cetăţenilor respectă legile în vigoare. Până când aceste lucruri se vor întâmpla, ne întâlnim pentru a comemora democraţia în România", arată USB, potrivit news.ro.

Mitingul va avea loc la ora 15.00, în Piaţa Universităţii.

USB a lansat şi o petiţie online, prin care cetăţenii sunt rugaţi să ceară renumărarea voturilor obţinute la Sectorul 1 în urma alegerilor de duminică şi chiar demararea unei anchete penale în acest caz. Candidata USB la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut renumărarea voturilor, însă cererea sa a fost respinsă.

„În anul 2016 alegerile din sectorul 1 din Bucuresti au fost fraudate, prin invalidarea unor voturi exprimate de cetăţeni către candidata USB la Primăria sectorului 1, Clotilde Armand. Numai prin renumărarea voturilor putem sa asigurăm că avem o democraţie funcţională. Sună la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 şi solicită anchetarea acestui caz. 021-313.98.26. Formeaza acest numar 021 222 03 61 si solicita renumărarea voturilor. Numarul este de la Biroul electoral de circumscripţie Sector 1“, se arată în textul petiţiei.

Semnatarii petiţiei arată că au fost identificate mai multe anomalii, care generează suspiciuni de fraudă electorală. „Există o diferenţă semnificativă de voturi anulate în secţiile de votare unde USB nu a avut observatorii, comparativ cu secţiile de votare unde USB a avut observatori. Este şi o diferenţă privind opţiunile alegătorilor, în secţiile de votare unde USB nu a avut observatorii, lumea a votat procentual mai mult PSD.  În secţiile în care nu au existat observatori USB, candidată USB la Primăria sectorului 1, Clotilde Armând a luat mai puţine voturi decât a primit USB pentru Consiliul local (de sector) unde tot ea a fost prima pe listă.“, se mai arată în sursa citată.

Iniţiatorii arată că este important ca voturile să fie renumerate pentru a fi eliminate aceste suspiciuni de fraudă electorală. „Nu zic că dacă se număra toate voturile corect Clotilde Armând o să iasă. Dar zic că este nevoie să fie investigată acesta fraudă electorală, iar cei care au participat la ea, aduşi în faţă instanţei.  Nu putem să avem 4 ani de zile un primar care este ales prin fraudă electorală. Există o diferenţă semnificativă de voturi anulate în secţiile de votare unde USB nu a avut observatorii, comparativ cu secţiile de votare unde USB a avut observatori“, se mai arată în conţinutul petiţiei.

Biroului Circumscripţiei Electorale Nr. 1 - Sector 1 a respins întâmpinarea prin care Clotilde Armand a cerut renumărarea voturilor în 18 secţii de votare, motivând că este vorba de o contestaţie, care nu poate fi soluţionată, potrivit legii, de Biroul Electoral, şi, în plus, formaţiunii politice i-au fost asigurate toate condiţiile legale de reprezentare în cadrul procesului electoral.

Potrivit primelor informări provizorii BEC, la sectorul 1 Clotilde Armând (USB) conducea cu 32,3 %, urmată de Dan Tudorache (PSD) – 31,9%, Alexandru Nazare (PNL) – 16,6% şi Eugen Tomac (PMP) cu 7,2%. Ulterior, rezultatul a fost răsturnat în favoarea candidatului PSD, Dan Tudorache.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute