Nicuşor Dan, întrebat dacă va intra în PNL: Am fost invitat la şedinţă de conducerea PNL. Ce se va întâmpla în viitor, o să vedem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost prezent, miercuri, la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL şi, întrebat dacă va deveni membru al acestui partid, a afirmat „ce se va întâmpla în viitor, o să vedem”, precizând că a fost invitat să participe la această întâlnire şi a venit să-şi reafirme parteneriatul cu liberalii, care l-au susţinut în alegerile locale, alături de Alianţa USR-PLUS.

„Am fost invitat la şedinţă de conducerea PNL şi am venit cu plăcere pentru că este un partid care m-a susţinut puternic în aceste alegeri locale. Am venit să-mi reafirm parteneriatul cu ei. Ăsta este răspunsul pentru acest moment”, a declarat Nicuşor Dan, înainte de a intra la şedinţa BPN al PNL. 

Întrebat dacă intenţionează la un moment dat să devină membru PNL, Nicuşor Dan a răspuns: „Ce se va întâmpla în viitor, o să vedem. Pentru moment vreau să mă concentrez pe problemele pe care le are Bucureştiul şi în acest moment am venit să stau de vorbă cu partenerii mei din PNL”.

El a precizat că doreşte să se concentreze pe rezolvarea problemelor Bucureştiului. 

„S-au terminat nişte alegeri, nu au fost cele mai civilizate din ultimii ani. Din momentul ăsta doresc să mă concentrez pe rezolvarea problemelor Bucureştiului. (…) Prima problemă este să vedem situaţia bugetară, să vedem cum putem să echilibrăm pentru că pare că este foarte dificil”, a explicat primarul ales al Capitalei.

El a precizat că miercuri după-amiază va avea o întâlnire la Ministerul Finanţelor, iar în perioada următoare va merge şi la Ministerul Transporturilor, menţionând că, până nu va avea mandatul de primar în mod legal, nu doreşte să interfereze foarte mult cu activitatea Primăriei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare