Nicolae Ciucă: Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna o schimbare de paradigmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puterea exemplului celor care au învins cancerul poate avea un efect mobilizator şi încurajator pentru toţi cei care descoperă că au acest diagnostic, a transmis, duminică, premierul Nicolae Ciucă, care a afirmat că Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată.

Mesajul său vine în contextul marcării Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer. Cu această ocazie, Palatul Victoria va fi iluminat duminică seară, între orele 21,00 şi 23,00, în culorile şi logo-ul simbol ales pentru această zi - Nufărul Galben.

„Iniţiativa de a institui Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer este un adevărat mesaj de speranţă pentru cei care, din păcate, descoperă că au acest diagnostic. Puterea exemplului celor care au învins boala poate avea un efect mobilizator şi încurajator, totodată. Încrederea că şi tu poţi trece peste o astfel de încercare înseamnă că ai deschis calea spre vindecare, cu sprijinul preţios al medicilor şi acces la tratamente'', a evidenţiat premierul.

Potrivit acestuia, în tot acest efort, rolul autorităţilor şi al întregului sistem sanitar este la fel de important atât pe parcursul perioadei de tratament, cât şi după vindecare. „Vrem ca aceşti oameni să ştie că suntem alături de ei în bătălia pentru viaţă şi că speranţa lor are cu adevărat şanse să se împlinească. În acest sens, Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu pacienţi oncologici, va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte. Prin acest Plan, România se va alătura ţărilor occidentale în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme decât până acum, se va pune accent şi pe aspectul psihologic al tratamentului, dar mai ales pe partea de testări şi diagnostice timpurii, iar acest lucru presupune şi operaţionalizarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici, care va da posibilitatea de a urmări evoluţia fiecărui bolnav", a declarat prim-ministrul.

România are, începând din acest an, în prima duminică a lunii iunie, o zi dedicată celor care au reuşit să câştige lupta cu o boală din spectrul oncologic. „Guvernul îşi exprimă întreaga susţinere faţă de demersurile menite să ofere încredere în posibilităţile de tratament şi în şansele de vindecare, în paralel cu creşterea nivelului de informare a populaţiei despre importanţa prevenţiei şi a diagnosticării precoce a cancerului - un diagnostic pe care mulţi îl consideră fără speranţă, dar pe care supravieţuitorii de cancer l-au depăşit dând dovadă de o putere nebănuită, născută din speranţă'', se arată într-un comunicat al Executivului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani