Nefericiţi în USR. Mai mulţi lideri de filiale cer un nou Congres după execuţiile politice. Barna: Partidul trebuie să respecte deciziile conducerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi preşedinţi de filiale din USR cer pe grupul intern al partidului organizarea unui nou Congres care să „împiedice orice viitoare abuzuri”, ca urmare a scandalului iscat miercurea trecută prin excluderea din partid a lui Oli Ardelean. În paralel, peste 500 de membri au semnat o scrisoare prin care cer conducerii formaţiunii să se revină la decizia de excludere a lui Ardelean. De cealaltă parte însă, Dan Barna exclude această variantă.

„Un Congres care ne întăreşte

Fără îndoială, spiritul deciziei de miercuri a creat o enormă îngrijorare în USR. Deşi este nevoie de mai multă rânduială internă, e tot mai evident că aceasta nu poate fi instalată discreţionar cu bâta. Excluderea de miercuri este un mare pas înapoi dinspre construcţia unui USR reintregrat pe care ni-l dorim.

În acest sens, împreună cu colegul Irineu Darău, preşedinte USR Braşov, şi cu alţi preşedinţi de filiale, ne-am gândit că vehiculul de care avem nevoie este un nou Congres, organizat cât mai curând în februarie 2020. Unul care să împiedice orice viitoare abuzuri. dar şi unul care să întăorească instituţional ceea ce e fragil în USR”, se arată într-un mesaj de pe grupul intern al partidului „Poiana lui Iocan”.

Vineri, senatorul USR Mihai Goţiu a afirmat, la RFI, că aproape 500 de membri ai formaţiunii cer conducerii să revină asupra deciziei de excludere a Olimpiei Ardelean. „Sunt convins că şi colegii din BN (...) se vor mai gândi şi vor ajunge la soluţia corectă, să înceteze acest tip de execuţii”, a spus el.
 
Întrebat ce părere are despre iniţiativa colegilor săi, deputatul USR Ionuş Moşteanu a subliniat că părerea „a câtorva sute din 20.000 nu contează”.
 
„Sunt sute şi mii de colegi care preferă să fie tăcuţi, sunt oamenii care muncesc şi care trag înainte partidul acesta. Deci câteva sute de semnături din aproape 20 de mii de membri nu înseamnă mare lucru. (...) Aici aş vrea şi eu mai multă maturitate din partea colegilor mei, să înţelegem că suntem un organism politic care funcţionează şi are modalităţi statutare de luare a deciziilor şi să dea dovadă de maturitate şi să avem discuţiile în interior. Mă aştept să nu umbrească efortul a mii şi zeci de mii de oameni, care au stat în stradă să strângă semnături la «Fără penali» în 2018 şi e păcat, e cumva o lipsă de respect pentru toată munca lor de atunci”, a adăugat deputatul USR.

Barna: Nu este nimic de discutat. Partidul trebuie să respecte deciziile conducerii

Într-un interviu la Digi24, preşedintele USR Dan Barna a părut foarte sceptic în privinţa posibilităţii de a se reveni asupra deciziei de excludere a Olimpiei Ardelean din partid, spunând că există deja o hotărâre în acest sens a Biroului Naţional al formaţiunii.

„În momentul de faţă există o decizie foarte clară a Biroului Naţional. Acolo nu este nimic de discutat. Există o cale de atac pe care fosta noastră colegă, dacă consideră necesar, poate să o folosească. Dincolo de asta, partidul trebuie să îşi respecte deciziile organelor de conducere”, a explicat Barna.

Contextul scandalului

Un conflict care mocnea de anul trecut în USR a fost rezolvat printr-o execuţie politică, în miez de noapte, de tabăra strânsă în jurul lui Dan Barna. Mai mulţi lideri ai USR s-au revoltat, iar zeci de membri simpli şi-au anunţat demisiile. Însă Dan Barna merge mai departe. „A trecut toate liniile roşii posibile. Aveam nevoie de unitate“, susţine deputatul Tudor Benga.

Culisele războiului din USR. De ce s-a lăsat cu excluderi noaptea, ca hoţii. Partidul, la un pas de implozie

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat