N. Dan: Guvernul Dăncilă acţionează împotriva intereselor României în dosarul Roşia Montană. Acţiunea autorităţilor e ruşinoasă şi ilegală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Dan a transmis vineri, într-un comunicat de presă, că Guvernul Dăncilă acţionează împotriva intereselor României, după ce ministrul Culturii George Ivaşcu a cerut suspendarea procedurii de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO până la finalizarea procesului de arbitraj cu Gabriel Resources.

Într-o adresă transmisă MAE, pe 30 mai, ministrul Culturii, George Ivaşcu, a cerut „transmiterea către Secretariatul Convenţiei Patrimoniului Mondial din cadrul UNESCO a solicitării statului român de a amâna decizia Comitetului Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 42-a sesiuni, care se va desfăşura la Manam, Bahrain, cu privire la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a Peisajului Cultural Minier «Roşia Montană» şi în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale statului român în acest litigiu arbitral".

Nicuşor Dan a transmis vineri un comunicat de presă prin care atrage atenţia asupra pierderilor pe care România ar urma să le aibă în cazul în care ar respinge propunerea Consiliului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS). 

„Este un act iresponsabil, din care ţara noastră pierde enorm. Faptul că suspendarea înscrierii Roşiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial  ajută în procesul de arbitraj, aşa cum susţin autorităţile române, este o manipulare. Iată de ce: înscrierea unui monument pe Lista Patrimoniului Mondial se face prin vot, în Comitetul Patrimoniului Mondial, în urma raportului ştiinţific  al ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor). Când raportul ICOMOS este favorabil, cum este cazul Roşiei Montane, votul în Comitetul Patrimoniului Mondial este o formalitate. Este pentru prima oară în istorie când un stat are un raport favorabil din partea ICOMOS şi solicita suspendarea procedurii de înscriere. O premieră nefericită pentru noi, desigur. Înscrierea în Lista UNESCO este un privilegiu pentru care statele se bat, nu acţioneaza împotrivă. Trăim o ruşine istorică, provocată de un guvern incompetent”, a scris Nicuşor Dan. 

Deputatul a mai precizat şi că ICOMOS cerea includerea Roşiei Montane nu doar pe Lista Patrimoniului Mondial, ci şi pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

„Ce pierde România? ICOMOS nu a propus doar includerea Roşiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial (1073 monumente în lume, din care 7 în România), ci şi în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol (53 de monumente în lume). Pe de o parte, prin includere în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol România are posibilitatea să acceseze bani din Fondul Patrimoniului Mondial, destinat doar monumentelor din această listă. Pe de altă parte, includerea in Lista Patrimoniului Mondial in Pericol reprezintă un avertisment că neînceperea lucrărilor de conservare poate să ducă la pierderea atributelor pentru care situl sa fie inclus ulterior în Lista Patrimoniului Mondial. Prin urmare, guvernul acţionează contrar intereselor României, invocând motive diverse, care nu ţin la o analiză serioasă”, a explicat Dan. 

Ministrul Culturii George Ivaşcu a declarat, însă, miercuri că în cazul în care nu ar suspenda procedura de includere, România ar pierde 4,4 miliarde de dolari.

„Cred că hotărârea din 27 iunie va arăta ce e cel mai bine pentru statul român. De exploatare nici nu poate fi vorba. Riscurile sunt ca cei care apără Gold Corporation să folosească în favoarea clientului. Ideal ar fi ca aceste argumente să fie luate în discuţie în CSAT", a declarat miercuri ministrul Culturii, George Ivaşcu, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, Nicuşor Dan a atras atenţia că modul în care acţionează guvernul român este „nu doar ruşinos, ci şi ilegal”.

„De ce este o manipulare avantajul pe care România l-ar avea în procesul de arbitraj? Procesul de arbitraj a început in iulie 2015, iar investitorul solicită despăgubiri pe care statul român i le-ar fi produs înainte de această dată. Procedura de înscriere în Lista UNESCO a început în februarie 2016, după începerea arbitrajului. De asemenea, procedura de arbitraj permite investitorului să solicite luarea oricărei măsuri provizorii care să-i protejeze poziţia în timpul procesului de arbitraj. Gabriel Resources a solicitat mai multe măsuri provizorii, de exemplu una în privinţa restanţelor la TVA, dar nu a solicitat nicio măsură provizorie în legatură cu includerea în Lista UNESCO, deci se poate deduce că includerea în Lista UNESCO nu îl prejudiciază.Acţiunea autorităţilor române nu este doar ruşinoasă, este şi ilegală. Legea monumentelor spune că solicitarea de includere în Lista UNESCO se face la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Orice modificare a cererii trebuie facută după consultarea acestei comisii, condiţie neîndeplinită în acest caz. De asemenea, Convenţia Patrimoniului Mondial, ratificată de România, obligă statul să acţioneze pentru conservarea acelor obiective care au valenţe de a fi incluse în Lista UNESCO, nicidecum împotrivă”, a conchis Nicuşor Dan. 

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare