Miza scandalului de la Educație? Mang: 219 milioane lei, transferați de Guvernul Ungureanu către primăriile PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat vineri că o parte din banii Ministerului Educaţiei, mai precis 219 milioane lei, au fost transferaţi, înainte de plecarea cabinetului Ungureanu, în fondul de rezervă al premierului, spre a fi daţi primăriilor PDL.

Mang a precizat vineri seară, la Antena 3, că au fost transferaţi mai întâi 200 de milioane de lei, iar apoi 19 milioane.

Declaraţia ministrului a fost făcută după ce a fost întrebat despre "mizele" scandalului de plagiat care îl are ca protagonist.

"Mizele sunt şi altele", a mai spus Mang, făcând referire la 35 de milioane de euro pentru informatizarea şcolilor, pentru care licitaţia nu a avut încă loc.

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat anterior, tot vineri, că s-a gândit de multe ori la demisie, însă nu pentru că s-ar considera vinovat de plagiat, potrivit acuzaţiilor care i se aduc, ci pentru că "e prea multă suferinţă în jur".

"Dacă voi fi găsit vinovat de plagiat, voi pleca din învăţământ", a declarat Mang, la România TV.

Ministrul Educaţiei a mai spus că lucrările la care se face referire în acuzaţiile de plagiat nu îi aparţin. "Unii cred că îţi fac un bine dacă te pun autor pe nişte lucrări", a mai spus Mang, sugerând că numele lui a fost trecut, fără voia sa, drept autor al respectivelor lucrări.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate de opoziţie la adresa ministrului Educaţiei şi a precizat că, dacă aceste acuzaţii vor fi confirmate, Ioan Mang va trebui să demisioneze.

El a arătat că a fost informat despre acuzaţiile formulate la adresa ministrului Educaţiei, Ioan Mang, de către preşedintele PDL, Emil Boc, şi "cei apropiaţi" opoziţiei şi că speră să primească în cursul zilei de vineri un răspuns favorabil din partea Academiei privind constituirea grupului.

"Am hotărât să solicit - şi sper să fi fost acceptată această solicitare - către o instituţie independentă, respectiv către Academia Română, dacă există posibilitatea ca un grup format din câţiva specialişti să analizeze în cel mai scurt timp acuzaţiile care i-au fost aduse ministrului, iar în măsura în care aceste acuzaţii ce confirmă, domnia sa va trebui să îşi asume răspunderea politică şi să părăsească funcţia. Dacă acuzaţiile se dovedesc adevărate, ministrul pleacă, îşi va prezenta demisia, dacă nu se confirmă, mergem mai departe şi se dovedeşte că funcţia de ministrul al Educaţiei este cea mai periculoasă din România în acest moment", a spus Ponta.

PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, "pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină", după cum a declarat, miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc.

Boc a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă "în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi".

În replică, Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este "o acţiune politică", al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ şi a declarat că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat, amintește Mediafax.

Verificarea în acest caz este făcută de Comisia de Etică de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

Mai multe pentru tine:
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”