Mitropolitul Germaniei, actriţa Alexandra Lara şi scriitorul Richard Wagner, decoraţi de Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Richard Wagner, actriţa germană de origine română Alexandra Lara şi Serafim Joantă, Mitropolit pentru Germania, Centrală şi de Nord, au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu, anunţă Administraţia Prezidenţială.

"În semn de apreciere pentru excelenţa de care au dat dovadă în întreaga lor carieră, pentru dăruirea cu care s-au implicat în afirmarea şi promovarea valorilor româneşti în mediile culturale germane, precum şi pentru contribuţia avută la strângerea legăturilor dintre cetăţenii germani originari din România, domnul preşedinte Traian Băsescu a acordat Ordinul „Meritul Cultural" - în grad de Comandor, Categoria F - „Promovarea Culturii" domnului Richard Wagner, scriitor şi jurnalist, şi domnului Ernest Wichner, scriitor şi editor, director al Casei Literaturii din Berlin, precum şi Ordinul „Meritul Cultural" - în grad de Cavaler, Categoria D - „Arta spectacolului" doamnei Alexandra Maria Lara (Riley), actriţă", se arată în comunicatul emis de Administraţia Prezidenţială.

În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită avută la consolidarea spiritualităţii şi culturii româneşti din Europa Centrală şi de Nord, pentru dăruirea cu care s-au implicat în păstrarea identităţii comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării, preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Steaua României" - în grad de Cavaler Înaltpreasfinţiei Sale dr. Serafim Joantă, Arhiepiscop de Berlin şi Mitropolit pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord - Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei de la Nürnberg şi Ordinul Naţional „Serviciul Credincios" - în grad de Cavaler Părintelui Ieromonah Clement (Florin) Lodroman, Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Berlin.

Totodată, în semn de apreciere pentru susţinerea activă a dezvoltării relaţiilor politice, economice şi culturale româno-germane, pentru sprijinul constant acordat cercetării şi educaţiei româneşti, precum şi pentru implicarea în derularea mai multor proiecte sociale şi de conservare a patrimoniului cultural naţional, domnul preşedinte Traian Băsescu a acordat Ordinul „Meritul Cultural" - în grad de Comandor, Categoria F - „Promovarea Culturii", domnului dr. Rainer Seele, consul onorific al României la Kassel.

În semn de înaltă apreciere pentru promovarea activă a relaţiilor politico-economice dintre România şi landul Bavaria, pentru intensificarea cooperării bilaterale în privinţa combaterii criminalităţii organizate şi a cercetării din domeniul mediului, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a conferit Ordinul Naţional „Steaua României" - în grad de Comandor doamnei Emilia Müller, ministru de stat al Bavariei pentru Afaceri Federale şi Europene, copreşedinte al Comisiei Mixte Guvernamentale România - Bavaria.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă