Mircea Duşa: „În ultima perioadă a crescut numărul evenimentelor cu un puternic specific antiromânesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Mircea Duşa trage un semnal de alarmă în privinţa înmulţirii actelor de instigare la ură interetnică şi sfidare a legilor şi simbolurilor statului roman în judeţul Harghita  şi adresează un apel prin care cere respectarea legilor ţării.

"Atrag atenţia asupra faptului că, în Harghita, în ultima perioadă, a crescut numărul evenimentelor cu un puternic specific extremist, nostalgic, revizionist, autonomist şi antiromânesc generate de grupuri extremist-şovine tolerate şi chiar sprijinite făţiş sau tacit de unele autorităţi locale. Este inadmisibil ca, după 20 de ani de democraţie, într-o Europă unită, peste noapte, să se închine ode lui Mikloş Horty şi să o luăm de la capăt cu războiul indicatoarelor bilingve, cum se întâmplă la Miercurea Ciuc unde, deasupra inscripţionării în limba română a numelui oraşului, a apărut o denumire într-o scriere necunoscută chiar majorităţii locale, de etnie maghiară.  Astfel de provocări nu aduc niciun serviciu intereselor comune ale românilor şi maghiarilor în privinţa unei vieţi civilizate şi mai bune.  

Cer autorităţilor, cu precădere Prefecturii, să ia măsurile cuvenite legate de  respectarea Legii 75 din 1994, privind privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Este inadmisibilă arborarea unui drapel conform Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita 269/2009 prin care se  încalcă Legea Administraţiei şi nu are avizul Comisiei Naţionale de Heraldică, care prevede, la unităţile administrative, posibilitatea adoptării unei steme, nu a unui steag.

De asemenea, cer ca, în cel mai scurt timp, justiţia să scoată de la naftalină dosarele de urmărire penală pentru comiterea infracţiunilor de instigare la discriminare şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, împotriva acelor cetăţeni care au amplasat în faţa supermarketului Kaufland din Miercurea Ciuc, un afiş fascist pe era scris, în limba maghiară, "Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la evrei", lângă care s-au şi fotografiat." a  mai spus liderul grupului parlamentar al PSD, Mircea Duşa.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea