Video Mihai Tudose a anunțat că PSD va decide după alegerile parlamentare pe cine susține în turul doi al prezidențialelor

0
Publicat:

Mihai Tudose, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a declarat că partidul va anunța după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul al doilea al prezidenţialelor. Acesta a afirmat că românii pot alege PSD la alegerile parlamentare pentru că social-democraţii au demonstrat că ştiu să guverneze, fiind implicaţi în protecţia socială, dar şi în investiţii, precum autostrăzi sau spitale.

Președintele Consiliului Național al PSD a afirmat că decizia pe cine va susține PSD dintre cei doi candidați, Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, va fi luată după data de 1 decembrie, când vor avea loc alegerile parlamentare.

„Asta va fi o decizie pe care o va lua partidul după alegerile parlamentare, pe data de 2", a precizat Tudose într-o declaraţie acordată presei, la sediul PSD.

De asemenea, acesta a menționat că vor exista discuţiile referitoare la o posibilă schimbare a întregii conduceri a PSD, după data de 8 decembrie, când se vor termina alegerile.

„Chiar vreţi să îmi dau demisia? Dacă îmi dau demisia acum, sunteţi mulţumită? Am înţeles, o să ne dăm toţi demisia şi plecăm în munţi şi închidem PSD-ul. Este un eşec. Asta e. O să tragem concluziile după, nu acum, în timpul războiului", a răspuns Tudose unei întrebări venite din partea presei.

El şi-a exprimat speranţa ca PSD să rămână la guvernare, având în vedere că este cel mai mare partid, dar a menţionat că decizia va fi luată după scrutin, în funcţie de rezultatul alegerilor. În plus, a estimat că la parlamentare va fi o prezenţă de peste 50%.

Mihai Tudose a punctat că este coordonatorul campaniei pentru alegerile parlamentare, iar românii pot să aleagă oferta PSD, precizând că partidul  s-a implicat în mai multe proiecte de guvernare.

„Eu înţeleg că există voturile anti-sistem, chestia asta 'nu ne e bine cu ceva', dar ideea de a arunca totul în aer şi de a face experimente... Noi am mai avut experimente. Problema mare a constat în faptul că după orice experiment, până la urmă, ştiţi că au fost glumele acelea... 'Băi, ăştia cu PSD-ul, am glumit cu voi cu plăcuţa, haideţi înapoi că e rău p-aci'. Până la urmă, electoratul este stăpân pe votul lui, generează chestia asta. Probabil că peste patru ani va trebui să o luăm de la capăt", a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală