Mihai Răzvan Ungureanu: „USL vrea să obţină puterea absolută”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu consideră că USL vrea puterea absolută FOTO Adevărul

Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că proba clară că USL vrea să obţină „puterea absolută” este evidenţiată în faptul că Senatul şi Camera Deputaţior nu se întrunesc pentru a lua act de cazurile Mircea Diaconu, respectiv Ion Stan.


„Constat modul în care Senatul României înţelege să se comporte faţă de cazul domnului Mircea Diaconu. Decizia CCR a fost publicată pe 28 noiembrie dacă nu mă înşel, Senatul a avut suficient timp pentru a fi convocat în aşa fel încât să ia act de încetarea mandatului de senator pentru domnul Diaconu. În continuare, domnul Antonescu,  din păcate, consimte să apere un om a cărui vinovăţie a fost probată de toate instanţele de resort. Dar nu ar trebui să ne mire pentru că acest lucru se întâmplă şila Camera Deputaţilor unde în ciuda avizului pozitiv dat de Comisia Juridică, Camera Deputaţilor în continuare nu se întruneşte pentru a da curs cererii DNA pentru arestarea deputatului Ion Stan”, a spus copreşedinteşe ARD în cadrul unei conferinţe de presă.

Ungureanu a precizat că ceea ce contează pentru cei din USL este cum pot obţine „puterea absolută”, iar aceasta este în opinia lui o probă a modului în care Antonescu şi Ponta înţeleg să scoată România din UE "şi o fac, după cum se vede, cu o încăpăţânare extraordinară”.
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul