Mesajul PNL pentru Guvern: În spitalele din România mortalitatea este mai mare decât în închisori. Pentru spitale, nu vă grăbiţi cu o ordonanţă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL, Ovidiu Raeţchi, i-a atras atenţia şefului PSD, Liviu Dragnea, şi Guvernului că situaţia din spitalele din România este mult mai gravă decât cea din închisori, însă actuala majoritate nu dă semne că s-ar grăbi cu o ordonanţă de urgenţă pentru a remedia această problema.

„Liviu Dragnea şi-a exprimat îngrijorarea faţă de «condiţiile inumane» din închisorile din România şi vrea să ştie câţi oameni au murit în penitenciare. Deşi condiţiile din unele închisori trebuie să se îmbunătăţească pentru ca deţinuţii să îşi execute pedepsele în condiţii decente, nu am observat din partea lui Liviu Dragnea aceeaşi grijă pentru condiţiile din spitalele româneşti. Aşa că mă simt dator să îi furnizez câteva date relevante“, a afirmat liberalul Ovidiu Raeţchi. 

Deputatul PNL vine şi cu cifre. „Potrivit unui raport prezidenţial care citează şi alte rapoarte ale Comisiei Europene, peste 60.000 de persoane mor anual din cauza disfuncţionalităţii sistemului sanitar din România. Este vorba de un oraş de talia Sloboziei sau Giurgiului, după cum se arată în  acelaşi raport. De asemenea, un raport Eurostat publicat în mai 2016 arată că 49,4% din cazurile de deces înregistrate în spitalele tomâneşti în 2013 puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale. Este cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Mai exact, din 54.827 de decese care au avut loc în spitalele din România în 2013, peste 27.400 de persoane nu ar fi trebuit să moară. Iar numărul infecţiilor nosocomiale din spitalele din România identificate şi înregistrate de Ministerul Sănătăţii în decursul a 5 ani este de 57.088“, mai arată Raeţchi. 

Deputatul PNL  a punctat că tema condiţiilor din spitalele româneşti nu a fost abordată în niciuna din intervenţiile publice ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. „În spitalele din România, mortalitatea este mai mare decât în închisori, domnule Liviu Dragnea. De ce nu există aceeaşi grijă în PSD şi pentru pacienţii din spitalele româneşti? Pentru spitale, de ce nu vă grăbiţi cu o ordonanţă de urgenţă?“, a mai adăugat deputatul liberal. 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie