Mesajul lui Traian Băsescu la deschiderea anului universitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis luni, 1 octombrie,un mesaj cu ocazia deschiderii noului an universitar. Redăm mai jos textul integral.

„Astăzi, 1 octombrie, universitățile își deschid porțile pentru a primi o nouă generație de studenți. Atât bobocilor din primul an, cât și celor mai mari, studenților-masteranzi și studenților-doctoranzi, le urez mult succes în descoperirea tuturor lucrurilor frumoase pe care mediul academic le oferă.

Anii de studenție reprezintă o perioadă importantă din viața unui tânăr care dorește să își construiască o carieră profesională. Sunt anii de desăvârșire a personalității, de alegere a unui drum într-un mediu pe care fiecare universitate îl pune la dispoziție și îl îmbunătățește continuu.

În ultimii ani, universitățile din România au fost parte a unor schimbări destinate așezării sistemului de învățământ superior în linie cu învățământul universitar din Uniunea Europeană. De exemplu, universitățile din România au fost clasificate în funcție de intensitatea activității de cercetare pe care o desfășoară, iar programele de studii au fost ierarhizate. Aceste instrumente stabilesc un referențial al calității, util deopotrivă studenților în alegerea pe care o fac, angajatorilor pentru consolidarea relațiilor cu cei mai performanți și universităților pentru îmbunătățirea activității lor. În acest sens, consider că cel mai bun instrument pentru atingerea performanței în universitățile noastre este continuarea procedurilor de implementare ale prevederilor Legii educației naționale.

Rolul universităților de a forma o resursă umană de calitate este esențial pentru dezvoltarea întregului sistem economic, social și politic. Am convingerea că profesorii universitari și cercetătorii din universitățile românești au înțeles necesitatea acestui lucru și vor depune, la fel ca și până acum, eforturi pentru a crea o elită de care societatea are mare nevoie în această perioadă.

Doresc tuturor membrilor vieții universitare - studenți, cadre didactice, cercetători - multă putere de muncă pentru a reuși împreună formarea unor specialiști ai viitorului”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete