Mesajul de condoleanţe al preşedintelui Traian Băsescu: „Margaret Thatcher va rămâne o personalitate politică centrală în Marea Britanie modernă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine

Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe prim-ministrului Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, David Cameron, la încetarea din viaţă a Baronesei Margaret Thatcher.

Redăm mai jos textul integral:

„Am fost extrem de întristat la aflarea veştii despre moartea Excelenţei Sale Baroneasa Margaret Thatcher.

Doresc să transmit sincerele mele condoleanţe atât dumneavoastră, cât şi familiei Thatcher la trecerea în nefiinţă a celei care a fost unul dintre cei mai admiraţi politicieni atât în ţara sa, cât şi în străinătate, o personalitate definitorie a politicii britanice postbelice.

Margaret Thatcher va rămâne o personalitate politică centrală în Marea Britanie modernă şi în istoria modernă, iar cariera sa fructuoasă, ca unul dintre cei mai de succes premieri ai Regatului Unit, va rămâne fără îndoială în memorie cu respect şi admiraţie. Mai mult decât atât, Lady Thatcher a fost martorul schimbărilor majore care au avut loc după prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa şi, în acest context, a jucat un rol important în apărarea valorilor democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane.

Multe realizări au fost posibile datorită curajului şi devotamentului său pentru apărarea valorilor şi a principiilor în care credea. Vă mărturisesc că doamna Margaret Thatcher a fost un model pentru mine personal. Ea a aplicat permanent principiile de drept şi de liberalism economic şi acesta este modul în care eu, ca preşedinte care a trebuit să se confrunte cu provocările unei ţări de după comunism, îmi voi aminti moştenirea thatcherism-ului. Un adevărat patriot, o personalitate de marcă a istoriei recente a trecut în nefiinţă şi aş dori să transmit din nou sincere condoleanţe, în numele meu personal şi al poporului român“.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă