Mesajele politicienilor români de Paştele Catolic. Ce au transmis Iohannis,Dăncilă şi Dragnea. Tăriceanu, mesaj video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul Paştelui Catolic, mai mulţi politicieni români au transmis duminică mesaje către credincioşi, urându-le, printre altele, pace, sănătate şi armonie.

„Cristos a Înviat! Pace, speranţă şi armonie tuturor credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele! Celor care îşi serbează onomastica în Duminica Floriilor, le urez «La mulţi ani!» şi multe bucurii, alături de cei dragi!”, a scris, duminică, preşedintele Klaus Iohannis pe Facebook.

Şi soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a publicat un mesaj pentru creştini: „Lumina Învierii să vă încălzească sufletele! Paşte fericit! Florii binecuvântate!”, a scris soţia şefului de la Cotroceni.

Cei doi sărbătoresc Paştele, iar sâmbătă seară au participat la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu.

Duminică dimineaţă şi premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj, urându-le celor care sărbătoresc Paştele Catolic sănătate, linişte şi fericire.

„Le urez sănătate, linişte şi fericire alături de familie, tuturor celor care împărtăşesc astăzi bucuria Învierii Domnului. Sărbători luminate şi binecuvântate”, se arată în mesajul Vioricăi Dăncilă.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis un mesaj video în care explică că „miracolul Învierii” nu este doar un eveniment din trecut, ci o promisiune pentru viitor.

„Fie ca învierea domnului nostru Iisus Hristos să ne lumineze gândurile şi să aduca pace şi binecuvântare în familiile noastre ca şi în viaţa publică. Miracolul Învierii nu este doar un eveniment din trecut ci o promisiune pentru viitor, o făgăduinţă făcută de Dumnezeu fiecăruia dintre noi şi tuturor împreună. Hristos a Înviat”, a transmis Călin-Popescu Tăriceanu.

Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis un mesaj creştinilor romano catolicilor, urându-le sănătate şi momente binecuvântate.

„Transmit tuturor românilor care sărbătoresc în aceste zile Învierea Domnului gândurile mele calde, multă sănătate şi momente binecuvântate alături de cei dragi! Sărbători fericite”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

 Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a ales să pună la pachet urările de Florii şi Paşte Catolic cu mesajul de condoleanţe pentru victimellor atacului din Sri Lanka.

„La mulţi ani tuturor românilor sărbătoriţi în Duminica Floriilor / Paşte Fericit tuturor creştinilor romano catolici sau reformaţi ! Sănătate şi fericire alături de cei dragi!

Vreau să îmi exprim solidaritatea faţă de victimele atacurilor odioase comise în Sri Lanka ! Să ucizi în Sfânta Zi de Paşte sute de nevinovaţi este o crimă împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor - arată doar nebunie şi ticăloşie în faţa cărora trebuie să fim uniţi, indiferent de religia în care credem!”, a scris Ponta pe Facebook.

„Un gând bun şi sărbători fericite către cei care astăzi sărbătoresc Paştele catolic!”, a scris şi Traian Băsescu, urându-le celor care-şi sărbătoresc onomastica sănătate şi bucurie.

Ceva mai rapid a fost Dacian Cioloş, care le-a urat încă de noaptea trecută creştinilor romano catolici „Hristos a înviat”.

„Tuturor credincioşilor care în această noapte celebrează Învierea Domnului le spun din inimă Hristos a înviat!”, a scris liderul PLUS pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”