Măsuri pentru evitarea cozilor la alegerile parlamentare. 31 de secţii de votare în SUA, cu 9 mai multe decât la alegerile prezidenţiale din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La propunerea Ambasadei României la Washington şi a consulatelor generale din SUA, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii vor fi înfiinţate, cu ocazia alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, un număr de 31 de secţii de votare, cu 9 mai multe decât cele organizate cu ocazia alegerilor pentru Preşedintele României din 2014.

„Subiectul organizării alegerilor parlamentare din acest an a fost abordat pe data de 8 noiembrie 2016, cu prilejul  întrevederii pe care ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, a avut-o cu Ana Maria Pătru, preşedinta Autorităţii Electorale Permanente, aflată în vizită la Washington DC, la invitaţia Fundaţiei Internaţionale pentru Sisteme Electorale“, potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Washington. 

Decizia  de aprobare a acestor secţii de votare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din data de 7 noiembrie 2016, Partea I (Hotărârea AEP nr. 43/2016 privind lista sediilor secţiilor de votare care vor fi organizate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor).

„Pe parcursul discuţiilor dintre cei doi oficiali, au fost trecute în revistă demersurile efectuate de misiunea diplomatică şi oficiile consulare ale României din SUA pentru facilitarea exprimării dreptului la vot de către cetăţenii români stabiliţi sau aflaţi temporari în SUA, printre care campania de informare privind noutăţile legislative, stabilirea secţiilor de votare şi organizarea birourilor electorale aferente“, se mai arată în sursa citată. 

Mâine începe, în mod oficial, campania electorală pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 11 decembrie. 

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea