Marcel Ciolacu: Orice formă de ameninţare din partea Federaţiei Ruse este inacceptabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a afirmat că este inacceptabilă orice formă de ameninţare din partea Rusiei. El a precizat că securitatea naţională va fi consolidată şi mai mult în lunile şi anii următori, iar „arcul de tensiune” despre care vorbeşte purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova este generat de către ruşi, nicidecum de către NATO.

„Orice formă de ameninţare din partea Federaţiei Ruse este inacceptabilă! Faptul că România este şi se consolidează ca cea mai sigură ţară din regiune deranjează Moscova. Acest fapt este confirmat azi de Ministerul Afacerilor Externe rus. Să nu uităm, însă, că istoria ne dă nouă dreptate în eforturile naţionale de a fi prosperi, liberi şi în siguranţă. Securitatea naţională se va consolida şi mai mult în lunile şi anii următori, iar «arcul de tensiune» este generat de ruşi şi nicidecum de NATO”, a scris Marcel Ciolacu vineri pe Facebook.

Liderul interimar al PSD a adăugat că toată lumea a înţeles că Rusia acţionează concret şi violent, perioadic, în vecinătate. El spune că România va alege să consolideze parteneriatele cheie.

„După Georgia şi Ucraina, toata lumea a înţeles că dincolo de propaganda lor cu efecte negative, Rusia periodic acţionează concret şi violent în vecinatate. România, în schimb, va alege să întărească parteneriatele cheie. O eventuală prezenţă suplimentară americană în regiunea Mării Negre nu contravine în niciun fel Actului Fondator NATO-Rusia, ci ar constitui un răspuns adecvat militarizării accelerate a Crimeei şi a zonei Mării Negre de către Federaţia Rusă”, a completat Ciolacu.

Vezi şi: MAE respinge ameninţările părţii ruse după ce ministrul de Externe de la Moscova a afirmat că planurile SUA în România „nu vor rămâne fără răspuns”

Acesta a mai precizat că este necesar ca România să îşi revină şi să se întărească economic, social şi politic, după crizele generate de pandemia de coronavirus.

„Totodată, avem nevoie ca ţara noastră să revină mai puternică, economic, social şi politic după crizele aduse de COVID-19. O Românie în care oamenii să fie şi să se simtă în siguranţă, să trăiască decent şi să se simtă respectaţi nu amenintaţi, e prioritatea PSD şi a mea personală, dincolo de alegeri”, a conchis Marcel Ciolacu. 

Ministerul Afacerilor Externe a precizat vineri că respinge categoric afirmaţiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei Maria Zaharova privind intenţia de consolidare a prezenţei militare americane şi NATO pe teritoriul României. MAE român adaugă că respinge şi ameninţările formulate de partea rusă, „inclusiv referirile la pretinsa rusofobie, pe care le consideră total neadecvate în raport cu spiritul cooperării internaţionale şi al dezvoltării paşnice a relaţiilor internaţionale”.

Reacţia Ministerului Afacerilor Externe din România vine în contextul în care Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a criticat planurile SUA care vizează desfăşurarea, inclusiv în ţara noastră, a unei părţi a unităţilor militare americane care au fost retrase din Germania. Ea a avertizat că astfel de planuri nu vor rămâne fără răspuns din partea Rusiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi