Manualul USL de ocolit decizia CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii USL au simplificat regulile de demitere a preşedintelui Traian Băsescu

Ponta a promis la Bruxelles că referendumul va fi organizat conform deciziei CCR, dar USL a ales calea cea mai lungă de aplicare.

Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale, procedura urmând să fie reglementată de către Parlament, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, precizând că l-a asigurat în acest sens pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Afirmaţiile lui Ponta au venit în contextul în care bătălia politică şi juridică pe Legea referendumului se încinge la Bucureşti. USL vrea să îl demită pe Băsescu după o ordonanţă de urgenţă care nu prevede niciun cvorum de prezenţă, în timp ce PDL invocă decizia Curţii Constituţionale care a validat Legea referendumului, cu condiţia participării a 50%  plus unu din alegători.

În primul caz, preşedintele ar putea fi demis, indiferent de numărul alegătorilor care se prezintă la referendum. În al doilea caz, şeful statului poate fi demis doar dacă la urne ar ieşi peste nouă milioane de persoane din cele peste 18 milioane de alegători.

PDL a cerut anularea paragrafelor din ordonanţă care elimină condiţia cvorumului, dar primii doi oameni în stat, preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta, au dat semnale clare că nu vor merge pe această variantă.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că imediat ce va primi „documentaţia" pe marginea legii care reglementează desfăşurarea referendumului de demitere a preşedintelui se va pronunţa, în sensul de a decide dacă promulgă legea sau o retrimite Parlamentului.

Guvernul sesizează Parlamentul

„Cert este că în acest moment suntem în situaţia în care o lege stă la promulgare, şi ea este constituţională, o ordonanţă este în vigoare, şi face efecte, având şi ea un conţinut constituţional, declarat în 2007. Lucrurile acestea nu sunt contradictorii, nu se contrazic. Şi o variantă, şi alta sunt constituţionale", a spus Antonescu.

Premierul Ponta a anunţat, în şedinţa de ieri a guvernului, că a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care propune convocarea unei sesiuni extraordinare în care să coreleze toate textele de legi privind referendunul cu decizia Curţii Constituţionale.

Proceduri greoaie

Procedura aleasă de Putere este însă varianta cea mai lungă de rezolvarea a lucrurilor, urmând să se încheie după referendumul din 29 iulie. În primul rând, judecătorii constituţionalişti trebuie să redacteze motivarea, proces care este, de multe ori, de durată.

Pasul următor este publicarea în Monitorul Oficial. Or, această instituţie a trecut, recent, din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului. După publicarea în Monitorul Oficial, decizia Curţii ajunge pe masa Parlamentului care nu are, însă, un termen de modificare a legislaţiei.

Chiar dacă Legislativul s-ar mişca rapid, preşedintele interimar Crin Antonescu are la dispoziţie 20 de zile pentru promulgarea unei legi, termen în care poate cere şi reexaminarea acesteia. În acest caz, referendumul se desfăşoară conform ordonanţei de urgenţă, singurul act normativ aflat în vigoare, care nu stabileşte un prag de participare la urne.

Ponta face pasul înapoi

Referendumul va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale, procedura urmând să fie reglementată de către Parlament, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, precizând că l-a asigurat în acest sens pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Băsescu: Ce face USL e necinstit

Preşedintele suspendat Traian Băsescu (foto) a atacat, ieri, acţiunile USL din ultima perioadă. „Nu este cinstit ceea ce a făcut USL, să ai ca obiectiv acapararea integrală a instituţiilor statului şi punerea lor la dispoziţia partidului", a afirmat Băsescu.

„Nu este cinstit să pui un preşedinte care a fost ales de două ori şi după 8 ani de mandat şi 3 ani de criză să-i ceri să obţină 50 la sută din voturi. Misiunea mea chiar dacă imposibilă este să câştig", a adăugat Băsescu.

El a lăsat să se înţeleagă că va rămâne preşedinte dacă alegătorii săi nu vor participa la referendum. „Sunt convins că românii nu vor participa la acest mod de a face politică şi ceea ce am cerut şi cer celor care mă sprijină e victoria la referendum", a spus Băsescu.

El l-a acuzat pe Victor Ponta că a „mutat necinstea" la Bruxelles. „Victor Ponta crede că  acolo sunt oameni cu care discută ca în PSD", a comentat Băsescu.

Traian Băsescu a indicat şi soluţia prin care Guvernul poate rezolva problema referendumului. „Acea ordonanţă care stabileşte alte condiţii de referendum pentru preşedinte are un mecanism foarte simplu prin ordonanţă de a o anula. Eu nu ştiu de ce trebuie să cheme Parlamentul", a explicat preşedintele
suspendat.

Traian Băsescu a susţinut că în campania pentru referendum nu apără un scaun, ci are „de apărat România europeană". „Primul lucru pe care vreau să-l comunic este acela că în această campanie care va avea ca finalitate referendumul din 29 iulie eu nu apăr un scaun, am de apărat România europeană", a spus Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi