Mănescu: Liberalii europeni vor bloca bugetul UE cu tăieri masive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănescu spune că decizia liberalilor europeni este susţinută şi de S&D şi PPE FOTO Mediafax

Grupul liberal din Parlamentul European (ALDE) a hotărât să blocheze un eventual acord al Consiliului European care să privească tăieri din bugetul viitor, iar social-democraţii şi popularii ar putea face acelaşi lucru, a declarat Ramona Mănescu, duminică, într-o conferinţă de presă.

„Aşa cum şi preşedintele PE şi-a exprimat deja public poziţia, solicitând Consiliului să renunţe la această obsesie a austerităţii şi a tăierilor bugetare, vreau să vă spun că şi grupul liberal din PE a luat o hotărâre care cred că va fi susţinută şi de alte grupuri politice de a bloca un eventual acord propus de Consiliul European, care să privească tăieri masive din bugetul viitor", a afirmat europarlamentarul PNL.

Mănescu a susţinut că şi alte grupuri importante din Parlamentul European iau în considerare acest lucru, eurodeputatul menţionând că grupul social-democrat (S&D) şi chiar o parte a grupului PPE vor susţine acest aspect.

„Această decizie a fost luată de grupul liberal din PE, am reuşit să obţinem majoritatea în Comisia pentru Dezvoltare Regională a cărei coordonator din partea liberalilor sunt şi în această comisie sunt membri din toate grupurile politice din PE, colegii noştri din grupul social-democrat (S&D, n.red.) din PE sunt foarte aproape de această viziune a noastră şi iau în considerare foarte serios această opţiune, s-ar putea ca şi o parte destul de importantă din grupul popularilor (PPE, n.red.) şi aici mă refer la cel puţin la delegaţiile naţionale care fac parte din grupul prietenilor coeziunii, ne referim la Polonia care are o delegaţie foarte numeroasă şi toate celelalte 16 delegaţii ale prietenilor coeziunii din PPE vor susţine alături de noi acest demers", a explicat eurodeputatul liberal.

Ramona Mănescu a mai susţinut că "este o opţiune la care PE se gândeşte foarte serios, pentru că au această posibilitate să blocheze bugetul dacă acesta va fi mai mic decât consideră ei că este necesar", iar România îşi menţine pentru negocierile din 2013 "aceleaşi puncte importante".

Negocierile de la Bruxelles de joi şi vineri au eşuat, liderii europeni amânând decizia pentru începutul anului 2013. Înaintea summitului european, mai mulţi lideri importanţi s-au arătat sceptici în privinţa bugetului pentru exerciţiul financiar 2014-2020, propus de preşedintele Comisiei Europene, Herman Van Rompuy.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că se ştie sigur că va fi o reducere de 100 de miliarde de euro faţă de bugetul propus de Comisia Europeană.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie