Macovei: Boc este erodat, dar îl votez. Blaga e amicul Opoziţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei şi Sever Voinescu au anunţat că-l vor vota pe Emil Boc pentru încă un mandat la şefia PDL, după ce planurile lor de a intra în competiţie cu propria moţiune au eşuat. Macovei spune însă că Emil Boc este erodat ca premier şi ar trebui înlocuit cu un tehnocrat. În plus, ea îl susţine în bătălia pentru şefia PDL, deşi admite că acesta nu a reformat partidul.

Monica Macovei a avut dileme în privinţa opţiunii sale, întrucât "sufletul" ar fi îndemnat-o să-l susţină pe Theodor Paleologu, însă, în cele din urmă "raţiunea" a învins. Despre candidatul Vasile Blaga eurodeputatul spune că este "amicul" Opoziţiei. "Aş vrea cu sufletul să votez cu domnul Paleologu. Dar o să vă spun clar care este opţiunea mea raţională: voi vota cu domnul Emil Boc", a declarat Macovei, care şi-a motivat alegerea prin faptul că Boc este omul care poate duce mai departe "proiectul de modernizare" lansat de Traian Băsescu.

"Ar fi bun un premier tehnocrat"

Ea mai susţine că PDL trebuie să dea dovadă de "loialitate" faţă de premier care a trecut prin momente extrem de grele şi care ar fi pus în practică reforme dificile, el fiind victima unor probleme de comunicare. "Cred că partidul trebuie să aibă o loialitate în sens bun faţă de cel care la greu a promovat aceste proiecte, cu toate greşelile şi erorile făcute", a declarat Monica Macovei, la B1 TV.

Macovei îl votează pentru încă un mandat în fruntea PDL, deşi îl consideră "erodat" ca premier şi recunoaşte că Emil Boc nu a reformat partidul, tot aşa cum, în calitate de secretar general, nici Vasile Blaga nu a făcut acest lucru. "Niciunul nu a făcut reformă în partid. Eu m-am referit la proiectul de modernizare a României. Poate că domnul Emil Boc va avea timp să facă reformă în partid. Eu văd lucrurile legate. Cred că, ca premier, este erodat, şi aşa se întâmplă cu premierii, şi cred că ar fi bine să avem un premier tehnocrat în acest moment economic al României", a adăugat Monica Macovei.

"Păcatele " lui Blaga: E simpatizat de adversarii lui Băsescu

În ceea ce îl priveşte pe Vasile Blaga, Monica Macovei a spus că nu-l poate susţine deoarece " întruneşte aprecierea oponenţilor duri ai lui Traian Băsescu şi oponenţilor reformei". "Constat că nu este criticat niciodată de Opoziţie, este într-un fel amicul lor. Ori pe mine mă îngrijorează şi nu voi vota cu nicio persoană care se bucură de simpatia sau de susţinerea echipei Voiculescu-Ponta-Crin Antonescu", a precizat Macovei.

Voinescu nu vrea un şef "autoritar", dar preferă parteneriatul cu Băsescu

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat şi el că îl susţine pe Emil Boc pentru un nou mandat de preşedinte al partidului, arătând că această alegere menţine parteneriatul PDL-Băsescu şi că el doreşte o conducere prin dialog, consultare, toleranţă, iar Vasile Blaga este un tip de lider autoritar. "Eu, structural, nu pot să fiu alături de un lider autoritar. Nu-mi place acest tip de lider. Sunt pentru ca partidul să fie condus prin consultare, dialog, toleranţă care să fie mereu posibilă", a explicat Sever Voinescu. Cel de-al treilea din grupul aşa-zişilor reformişti, eurodeputatul PDL Cristian Preda, a susţinut că încă nu a luat o decizie în privinţa votului pe care-l va da la Convenţia Naţională de la 14 mai.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?