Lupul dacic va fi logo-ul României pentru preşedinţia UE. Surse: Au fost 122 de propuneri. Din juriu au făcut parte Rareş Bogdan, Dana Grecu, Bogdan Chirieac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va prelua preşedinţia Consiliului UE în 2019, iar logo-ul pe care îl vom arbora la Bruxelles va fi lupul dacic. Decizia a fost luată în urma unui concurs organizat de Ministerul Afacerilor Europene şi jurizat de 19 persoane, printre care Rareş Bogdan, Dana Grecu, Bogdan Chirieac şi Bogdan Naumovici. Surse din juriu au declarat pentru „Adevărul“ că decizia în favoarea lupului dacic a fost luată cu o majoritate covârşitoare: 80%.

Ministerul Afacerilor Europene, care pregăteşte preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România în prima parte a anului 2019, a organizat, în colaborare cu Ministerul Educţiei, un concurs pentru stabilirea logo-ului de ţară. Concret, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a dat o circulară prin care elevii şi studenţii erau îndemnaţi să propună un logo pentru România. Potrivit unor surse diplomatice, Ministerul Afacerilor Europene a primit 122 de variante de logo, dintre care au fost selectate, în primă fază, 19. „Din cele 19, au fost alese de juriu, în final, 4“, au explicat sursele citate pentru „Adevărul“. 

Săptămâna trecută, juriul, format din 19 persoane, a dat votul decisiv: a ieşit lupul dacic, o prounere venită din partea unui student. „Unul dintre argumente a fost că acest logo a primit multe voturi pe Facebook. Unii membri ai juriului au încercat să explice că logo-ul României trebuie să însemne ceva şi pentru restul cetăţenilor UE, dar  votul final a fost covârşitor în favoarea lupului. Oricum, varianta pe care o vedeţi acum e una îmbunătăţită. În primă fază, scrisul era greşit şi culorile erau inversate“, au relatat surse diplomatice pentru „Adevărul“. În jur de 80% din membrii juriului au votat pentru lup, potrivit unei alte surse din jurui. 

Cine a făcut parte din juriu: 

1. Alina Bârgăoanu, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

2. Rareş Bogdan, realizator al emisiunii „Jocuri de putere“, Realitatea TV.

3. Andrei Borţun, preşedinte „The Institute“.

4. Dan Cărbunaru, director „Calea Europeană“

5. Bogdan Chirieac, analist politic.

6. Oana Cociaşu, preşedinte Consiliul Român pentru Publicitate.

7. Mihai Coman, fondator şi decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti.

8. Bogdan Deleanu, membru fondator „Europuls“

9. Victor Dobre, director executiv International Advertising Association.

10. Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor, membru corespondent al Academiei Române, secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual.

11. Bogdan Enoiu, manager general McCann Erickson Bucureşti.

12. Laura Frunzeti, director executiv Consiliul Român pentru Publicitate.

13. Dana Grecu, realizator al emisiunii „Adevăruri Ascunse“, Antena 3.

14. Sabina Iosub, realizator al emisiunii „Be EU“, Antena 3.

15. Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas“.

16. Anne Marie Obretin, director executiv Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România.

17. Gabriel Pătru, preşedinte Asociaţia Industriei de Marketing şi Publicitate Online din România.

18. Maria Predoiu, preşedinte International Advertising Association România.

19. Iuliana Rada, director de program, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Platforma RO 2019.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG