Ludovic Orban: Portarul de la PSD este mai puţin slugarnic faţă de partid decât Victor Ciorbea. Facem plângere penală împotriva Avocatului Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Ludovic Orban. FOTO Eduard Enea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că formaţiunea sa face o analiză a activităţii Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, fiind luată în calcul chiar depunerea unei plângeri penale, dacă partidul constată că acesta ar fi încălcat legea. Mai mult, liderul PNL subliniază faptul că Victor Ciorbea ar fi „slugarnic“ faţă de PSD.

„Dar nu ne putem aştepta la nimic de la un angajat mărunt al PSD. Cred că portarul de la PSD este mai puţin slugarnic faţă de PSD decât Victor Ciorbea. Dar, constituţional, e singura noastră cale de atac. Din punctul nostru de vedere ordonanţele de urgenţă nu cum să intre în vigoare atâta timp cât nu am avut o convocare constituţională, legală. Ne vom adresa Avocatului Poporului“, a declarat Ludovic orban, la Adevărul Live.  

De asemenea, liderul PNL a precizat faptul că activitatea lui Ciorbea se află sub atenţia formaţiunii sale. 

„Am cerut partidului să inventariem toate solicitările la Avocatul Poporului, de la instalarea lui Victor Ciorbea, pe ordonanţe simple şi de urgenţă pe care el nu le-a dus la îndeplinire. Ulterior, când CCR s-a pronunţat, ele au fost declarate neconstituţionale. Ciorbea a refuzat să-şi îndeplinească misiunea. E singurul apărător al constituţionalităţii când vine vorba de ordonanţe. Neîndeplinirea atribuţiilor e o încălcare gravă a legii, a competenţelor. După ce facem inventarierea ordonanţelor pe care Ciorbea a refuzat să le atace, vom lua măsuri, putând fi vorba chiar de o plângere penală“,  completat preşedintele PNL. 

Ludovic Orban a anunţat, la Adevărul Live, că PNL va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tudose în clipa în care va avea matematic şanse să treacă. Liderul liberal susţine că majoritatea PSD-ALDE mai stă doar într-un singur vot, însă UDMR şi minorităţile naţionale sprijină din umbră actuala Putere. De asemenea, Ludovic Orban a criticat măsurile fiscale propuse de PSD.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare