Ludovic Orban: Dacă Vasile Blaga va vrea să-şi exercite poziţia de membru cu drept de vot în BPN, e bine-venit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PNL, Ludovic Orban. FOTO Mediafax

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că foştii preşedinţi ai partidului aleşi de congres sunt membri ai Biroului Politic Naţional (BPN), iar dacă Vasile Blaga doreşte să-şi exercite această calitate, „este bine-venit oricând“.

Liderul PNL a precizat că în cazul lui Vasile Blaga este o decizie a instanţei pe care o respectă şi că se bucură pentru colegul său că a fost achitat şi că s-a dovedit că „acuzaţiile formulate de procurori nu sunt reale şi nu sunt demonstrate, dovedite“. El şi-a exprimat încrederea că se va menţine aceeaşi decizie şi la instanţa de apel.

Orban a punctat şi faptul că Blaga îşi poate prelua funcţia care-i revine, potrivit prevederilor din Statutului PNL, adică de membru al Biroului Politic Naţional: „Potrivit Statutului PNL, foştii preşedinţi ai partidului care au fost aleşi de congres sunt membri cu drept de vot în BPN. Cât timp a fost sub incidenţa prevederilor de integritate, domnul Blaga nu a ocupat această poziţie, dar dacă va vrea să exercite această poziţie, la care are dreptul, în conformitate cu prevederile statutare, este oricând bine-venit“, a declarat Orban, citat de Agerpres.  

Tribunalul Bucureşti a decis luni achitarea lui Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Instanţa a mai dispus ridicarea sechestrului pus în timpul urmăririi penale pe averea lui Blaga.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă