Liviu Dragnea: „Vicepreşedintele PSD care candidează pe o regiune să fie votat numai de reprezentanţii săi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea a explciat cum vor fi aleşi viitorii vicepreşedinţi ai PSD FOTO:Adevărul

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că se intenţionează ca la Congresul PSD din 19-20 aprilie să se instituie regula ca un vicepreşedinte care candidează pe o regiune să fie votat doar de către reprezentanţii acelei regiuni şi nu de către reprezentanţii tuturor regiunilor.

Vom stabili grup de lucru care să definească regulamentul, procedurile prin care să fie aleşi vicepreşedinţii, pentru că vor fi un număr de opt vicepreşedinţi aleşi pentru fiecare regiune. Intenţia este ca un vicepreşedinte care candidează pe o regiune de dezvoltare actuală să fie votat numai de reprezentanţii din acea regiune, să nu fie votat şi de celelalte regiuni", a spus Dragnea.

El a precizat că va exista şi un număr de 7-8 vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi că votul asupra funcţiilor de vicepreşedinte va fi dat în Congres.

Dragnea a spus că acest Congres va dura două zile, urmând a se convoca şi un Comitet Naţional.

"Vom avea două zile, pe 19 dezbateri pe ateliere, pe fiecare domeniu de activitate. Va fi şi un Consiliu Naţional, rămâne de stabilit în această săptămână dacă va începe Congresul de vineri seara şi va continua sâmbătă, sau dacă vineri vom avea doar aceste dezbateri şi Consiliul Naţional, iar sămbătă să fie numai Congresul. În aceste zile vom stabili Comitetul de organizare a Congresului", a spus Dragnea.

El a mai spus că va trimite în perioada următoare către filiale judeţene norma de reprezentare a delegaţilor la Congres.

"Voi trimite în judeţe norma de reprezentare în funcţie de prevederile actualului Statut. E o formulă complicată, dar riguroasă de reprezentare a fiecărei organizaţii judeţene", a spus Dragnea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare