LIVETEXT Guvernul Ungureanu, la testul moţiunii de cenzură. Parlamentarii încep dezbaterile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu

Parlamentarii Puterii şi cei ai Opoziţiei s-au adunat în plenul Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură. În acest moment, Opoziţia poate miza pe 226 de voturi, faţă de cele 231 necesare moţiunii.

În timp ce Puterea susţine că documentul nu are şanse să fie adoptat, liderii Opoziţiei spun că au negociat pentru încă câteva voturi cu parlamentari ai PDL şi că ar fi ajuns la 229 de voturi. 

Pe de altă parte, soarta moţiunii ar putea fi răsturnată de cele 18 voturi ale deputaţilor minorităţilor naţionale alta decât cea maghiară, care nu şi-a expus clar preferinţele.

În ceea ce priveşte procedura, parlamentarii USL ar trebui să citească din nou în plen un rezumat al moţiunii de cenzură depuse. Apoi, partidele parlamentare vor primi timpi de alocuţiune în funcţie de mărimea grupurilor parlamentare. De asemenea, reprezentanţii Guvernului vor avea cuvântul de la tribună pentru a da explicaţii în legătură cu cele susţinute de documentul Opoziţiei. În final, votul va fi secret cu bile.

UPDATE 9.20 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns la Parlament, unde va participa la dezbaterea moţiunii de cenzură. Acesta a avut o scurtă discuţie cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, înainte de începerea şedinţei.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi