Liderul PMP: Când văd acest spectacol ieftin, îmi vine să arunc televizorul pe geam. Prioritatea zero trebuie să fie viaţa medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac. FOTO Mediafax

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, trage un semnal de alarmă şi solicită Guvernului să se trezească şi să înceapă să ia măsuri clare şi ferme, fără nicio ezităre.

„Treziţi-vă, moartea bate tot mai tare la uşă! Când văd acest spectacol ieftin, îmi vine să arunc televizorul pe geam. Testăm, nu testăm, testăm în Bucureşti, ba nu, vom testa în Moldova, nu avem teste, ba avem pentru toţi, urmează doar zece mii, şi lista cu mesaje şi păreri confuze poate continua”, a scris pe Facebook Eugen Tomac. 

Liderul PMP a subliniat că prioritatea de acum ar trebui să fie viaţa medicilor. „Prioritatea zero trebuie să fie VIAŢA medicilor şi asistenţilor medicali, în Italia spitalele au devenit focare, iar peste 6000 membri ai personalului medical aflat în prima linie este infestat cu COVID 19. Aceasta este o adevărată tragedie - când nu mai are cine să îngrijească bolnavii de toate vârstele”, a completat Tomac.

„Medicii trebuie protejaţi şi testaţi toţi pentru a preveni o tragedie. Nu vreau să căutăm vinovaţii acum, dar cred că deciziile trebuie luate în ordinea priorităţilor. Trebuie să fim alături de cei care sunt expuşi zi de zi, medicii şi tot personalul din spitale trebuie protejat. Nicio ţară din lume nu a fost pregătită de această pandemie, dar unele state au luat decizii foarte bune şi ele au început prin a proteja personalul medical”,mai  scrie Eugen Tomac.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online