Liderii de partide parlamentare vor putea beneficia de protecţie SPP fără cost, la cerere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, poate beneficia de protecţia SPP, la cerere. FOTO Eduard Enea

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, OUG 43/2015 cu un amendament care prevede că preşedinţii de partide parlamentare vor putea beneficia, la cerere şi fără cost, de protecţie SPP, cu aprobarea CSAT, după ce prevederea fusese eliminată de Senat, potrivit Mediafax.

Astfel, OUG prevedea, în forma iniţială, că preşedinţii de partide parlamentare vor putea beneficia de protecţie din partea SPP, însă acest articol a fost eliminat de către Senat. În Camera Deputaţilor, Comisia pentru apărare a decis reintroducerea articolului, sub o nouă formă, care prevede că şefii partidelor parlamentare pot beneficia, „la cerere“, de protecţie SPP.

Potrivit procedurii, cei care doresc să beneficieze de prevederile legii vor trebui să se adreseze CSAT cu o solicitare în acest sens, însă nu vor trebui să plătească serviciile SPP, aşa cum se întâmplă în acest în cazul persoanelor care solicită acest lucru, dar nu intră la categoria demnitarilor sau foştilor demnitari.

Legea a trecut de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 185 de voturi "pentru", patru abţineri şi două voturi „împotrivă“, actul nomrtaiv urmând a fi transmis la promulgare.

Ordonanţa de Urgenţă 43/2015, emisă de Guvernul Ponta, stabilea că întreaga activitate a SPP intră la categoria "secret de stat", senatorii şi deputaţii respingând această prevedere.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”