Liberalii spun că atacul lui Rus este un act rău intenţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Rus

Liberalii cataloghează atacul fostului ministru al Internelor Ioan Rus la adresa ministrului delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, drept un act nedemn, rău intenţionat şi fără niciun fundament juridic sau politic, care, în acelaşi timp, este îndreptat şi împotriva MAI.

„Atacul domnului Ioan Rus este îndreptat nu numai împotriva ministrului delegat pentru Administraţie, ci şi împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor şi constituie un act nedemn, rău intenţionat şi fără niciun fundament tehnic, juridic sau politic, producând prejudicii de imagine nejustificate“, se arată într-un comunicat al Departamentului de Comunicare al PNL.

Tot în sursa citată se mai specifică faptul că acuzele, insinuările şi calificativele nu onorează pe nimeni şi, în principal, pe cel care le atribuie. Ba, mai mult,  aceste atacuri „nu pot reprezenta scuze în ochii opiniei publice pentru ceea ce a făcut sau nu autorul acestei alegaţii“.

Într-un interviu acordat Transilvania Live, Ioan Rus a afirmat că prestaţia lui Crin Antonescu ca preşedinte interimar a fost o „deziluzie", iar pe ministrul administraţiei Radu Stroe l-a caracterizat drept „un şmecheraş".

„La sfârşitul zilei l-au numit pe Stroe în locul lui Dobre, da? Care a făcut puţin joc de gleznă la televizor cum o să schimbe el la Curte, că ce date va aduce, după care a adus axact aceleaşi date. La sfârşit , pe stradă, aşa la nivel de şmecher de Bucureşti a fost foarte interesant câteva zile, după care în momentul în care i s-a pus o hârtie pe care să o semneze, ce să semneze altceva, decât realitatea. Pe domnul Stroie acesta nu il cunosc, decât aşa cât l-am văzut, mi s-a părut un şmecheraş de mâna a doua", a spus Ioan Rus.

Citeşte şi: Ioan Rus îi atacă pe Crin Antonescu şi pe Radu Stroe

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare