Leoreanu (PNL): Greşelile din manualele de geografie şi istorie arată că ministerul a fost depăşit de aceste teme. Habar nu are dacă şi alte manuale conţin greşeli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu susţine că greşelile majore din manualele de geografie şi istorie de clasa a VI-a, gestionate de editura unică, demonstrează că ministerul Educaţiei este depăşit de tema editării şi tipăririi manualelor şcolare şi face un apel la ministrul Valentin Popa să revină la manualele alternative.

“Cu două săptămâni înainte de începerea noului an şcolar, greşelile flagrante din manualele de geografie şi istorie de clasa a VI-a, realizate de Editura Didactică şi Pedagogică, arată că instituirea unei edituri de stat care să gestioneze manualele şcolare, câte unul pentru fiecare materie de studiu, ca pe vremea lui Ceauşescu, a fost una dintre cele mai mari erori ale guvernării PSD. Nu este vorba doar despre risipa din fonduri publice, în condiţiile în care au fost tipărite deja circa 150.000 de exemplare care conţin erorile de geografie amplu mediatizate. Problema cea mai mare este aceea că elevii vor primi informaţii greşite, din moment ce manualele nu vor fi retipărite, urmând să fie remediată doar varianta electronică. Mai mult, nu există absolut nicio răspundere la nivelul ministerului Educaţiei pentru gravele greşeli, în condiţiile în care acesta a primit aviz ştiinţific favorabil“, arată liderul PNL.

„Prin acest eşec răsunător, ministerul Educaţiei a dovedit că este incapabil să gestioneze un asemenea efort, iar actul educaţional, elevii şi profesorii sunt cei care au de suferit de pe urma acestui demers. În plus, cu aceeaşi non-şalanţă iresponsabilă, Editura Didactică şi Pedagogică “îşi exprimă încrederea că erorile regretabile, de tipul celor din manualul de Geografie, nu sunt recurente”. Cu alte cuvinte, editura de stat şi ministerul nu ştiu dacă şi alte manuale mai conţin greşeli. Soluţia pe care o propune PNL este aceea ca ministrul Valentin Popa să renunţe la aberaţia instituirii unui manual unic şi a unei edituri unice şi să revină la mecanismul prin care profesorii, părinţii şi elevii puteau alege dintre mai multe manuale de la mai multe edituri. E un principiu de bază al economiei de piaţă acela că prin competiţie se asigură calitate, iar educaţia nu este o excepţie de la această regulă”, susţine Laurenţiu Leoreanu. 
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început