Legea care sporeşte imunitatea judecătorilor Curţii Constituţionale, adoptată de Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 178 de voturi "pentru”, 38 de voturi "împotrivă” şi 51 de abţineri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, care sporeşte imunitatea judecătorilor CCR şi care prevede că aceştia nu vor putea fi urmăriţi penal, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea a două treimi din membrii Curţii. Senatul este Camera decizională la acest proiect.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat un amendament formulat de către deputatul PSD Florin Iordache, cu următorul cuprins: "Judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Cur­ţii Constituţ­ionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.

Articolul 66 al legii se modifică şi va avea următorul cuprins: "Judecătorii Curţii nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al PICCJ”.

De asemenea, "încuviinţarea prevăzută la alineatul precedent se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză”.

"Pentru infracţiuni săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale, urmărirea penală şi trimiterea în judecată se face numai de către PICCJ, iar competenţa de judecată aparţine ICCJ. În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii Curţii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul Justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele CCR şi solicitând, dacă este cazul, încuviinţarea Curţii pentru urmărirea penală şi arestarea prevăzute la alineatul 1”, mai prevede propunerea legislativă.

Potrivit proiectului, judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului Curţii Constituţionale adoptată cu votul a două treimi din membrii Curţii. În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curţii încetează de drept.

În prezent, art. 66, alineatul 1 prevede: "Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Deputatul mai propune ca articolul 68, alineatul 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale să se abroge. Acestaa prevede: "În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin.(2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.

De asemenea, la articolul 69, după alineatul 3 se introduce alineatul: "După încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul CCR poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen”.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat