Legea „2 Mai” a ajuns în Parlament. Ce prevede inițiativa depusă de Alina Gorghiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Gorghiu, ministra Justiţiei, a depus, alături de mai mulţi parlamentari liberali, "legea 2 Mai", care prevede ca traficul de droguri de mare risc să fie pedepsit cu închisoare cu executare. O altă măsură este majorarea pedepselor pentru aceste fapte.

Legea 2 Mai a ajuns în Parlament. Foto: Facebook

1. După articolul 15, se introduce un nou articol, art. 151, cu următorul cuprins:

Art. 151 - Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2). (n.r alineatele menționate se referă la operațiuni cu droguri de mare risc).

Art. II- Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, se modifică după cum urmează:

Art. 16 alin (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Art. 17

Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Cum explică iniţiatorii legea

Initțiatorii explică măsurile prin faptul că fenomenul consumului de droguri a căpătat amploare, fiind afectate "vieţile a milioane de persoane, în special tineri", invocând tragedii recente, precum accidentul de la 2 Mai, când doi studenţi au fost ucişi într-un accident de maşină provocat de un şofer drogat.

"În acest sens, pentru descurajarea traficanților se impune eliminarea posibilității suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic international de droguri de mare risc", se arată în expunerea de motive. 

Parlamentarii atrag atenţia şi asupra noilor substanţe psihoactive (NSP), care sunt consumate de la vârste fragede, aceştia menţionând că cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanțe psihoactive este de 12 ani.

"Noile substanțe psihoactive (NSP) sunt substanțe chimice realizate în laboratoare clandestine, care produc efecte mult mai grave asupra sănătății decât drogurile tradiționale.

NSP-urile au fost dezvoltate pentru a produce efecte psihoactive, fără a intra sub incidența legii. Dată fiind dinamica lor de apariție și având în vedere substanțele din compoziția lor, acestea nu se află sub control național.

Aceste substanțe produc efecte similare celor produse de drogurile clasice, având acțiune directă asupra creierului uman, producând modificări la nivelul proceselor psihice și de comportament. În același timp, consumul unor asemenea substanțe generează dependență de tip fizic și psihic, iar dependența distruge vieți.

Având în vedere vârsta fragedă de debut a consumului acestor substanțe, precum și faptul că minorii sunt ușor influențabili, aceștia au devenit ținta principala a dealerilor de substanțe psihoactive. Consecințele consumului i-au determinat pe unii dintre minori să abandoneze școala sau să își vândă bunurile pentru a face rost de bani pentru procurarea substanțelor.  

Prețul acestor substanțe este mult mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină o idee atractivă de experimentat pentru copii și tineri", se mai arată în document.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare