La Cotroceni se planuieste comunitatea de informatii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Comisiei parlamentare SRI au aflat ieri din gura directorului Serviciului, Radu Timofte, ca, la Cotroceni, o comisie lucreaza la redactarea certificatului de nastere al comunitatii de

Membrii Comisiei parlamentare SRI au aflat ieri din gura directorului Serviciului, Radu Timofte, ca, la Cotroceni, o comisie lucreaza la redactarea certificatului de nastere al comunitatii de informatii.
Presedintele organismului parlamentar amintit, liberalul Radu Stroe, a aratat pe un ton destul de iritat ca nu are alte amanunte legate de acest subiect, de vreme ce oamenii care lucreaza la proiectul cu pricina au considerat ca parlamentarii nu au nevoie de astfel de date. Stroe a mai spus doar ca un organism comun al serviciilor secrete trebuie plasat in subordinea puterii executive a statului, din care fac parte, in opinia sa, atat Guvernul cat si Presedintia. Mai multe detalii despre comunitatea de informatii a avut, insa, secretarul Comisiei SRI, pesedistul Ion Stan, autor al proiectului de lege pe aceeasi tema respins recent de Parlament. Stan a aratat ca in cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii s-a constituit un organism de lucru, format din reprezentanti ai fiecarui serviciu secret si coordonat de consilierul prezidential Claudiu Saftoiu, care lucreaza la elaborarea mai multor proiecte in domeniu, printre care si cel privind comasarea tuturor structurilor cu atributii in domeniul securitatii nationale intr-un singur bloc. Potrivit deputatului PSD, grupul de lucru de la Cotroceni urmeaza sa decida daca actele normative vor fi promovate prin asu-marea raspunderii guvernamentale sau prin dezbatere parlamentara.