Klaus Iohannis: Pe 10 august guvernul pesedist şi-a atacat proprii cetăţeni cu bâte şi gaze lacrimogene. Trebuie văzut cine a dat comanda politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL a declanşat, sâmbătă, campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din acest an. Preşedintele a făcut o baie de mulţime în Piaţa Universităţii şi a declarat în faţa jurnaliştilor că PSD „a dus România aproape de eşec” şi că „trebuie să reconstruim aproape tot”. De asemenea, preşedintele a subliniat că trebuie văzut cine a dat comanda politică pentru evenimentele din 10 august anul trecut.

„PSD a adus România aproape de eşec. E clar că aşa nu se mai poate. Trebuie să reconstruim aproap tot. Ştiu cum trebuie să facem şi sunt convins că după alegerile parlamentare fie ele la termen sau anticipate voi coagula o echipă puternică din PNL, din ale partide din Opozitie din care să începem să facem România normală.

Este 10 august. Acum un an de zile s-a întâmplat ceva ce a început foarte frumos. Românii au venit să manifesteze paşnic. Guvernul pesedist şi-a atacat proprii cetăţeni cu bâte, gaze lacrimogene. Eu nu-mi doresc să se mai întâmple aşa ceva niciodata. E clar că evenimentele din 10 august trebuie elucidate. Trebuie văzut cine a dat comanda politică. Sper că de data asta guvernul să se abţină de la acţiuni de forţă şi să păstreze ordinea cu calm”, a declarat Klaus Iohannis.

„Cred că ajungem cel puţin la numărul de semnături din 2014 şi cum astăzi este prima acţiune, daţi-mi voie să vă mulţumesc vouă, celor prezenţi şi pentru cei care vor semna pentru mine”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că această campanie va fi o amplă consultare publică cu cetăţenii români.

 
„Îl susţinem pe preşedinte KIaus Iohannis pentru un nou mandat pentru a garanta fiecărui român o Românie puternică, o Românie funcţională, o Românie respectată, apreciată în lume. (...) Considerăm că realegerea preşedintelui României este temelia pe care putem clădi trainic o Românie în care fiecare român vrea să trăiască”, a mai spus liderul PNL.
 
La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că este o zi cu totul şi cu totul specială.
 
„În urmă cu un an de zile democraţia României a fost pusă la grea încercare, România a trecut prin una dintre cele mai grele zile din istoria ei. Iată că acum un triumf al democraţiei, după o perioadă foarte critică. (...) Putem să ne gândim la viitor cu speranţă, cu speranţa că românii vor rămâne acasă şi cu gândul că în cele din urmă vom afla ce s-a întâmplat pe 10 august şi cei responsabili vor plăti”, a spus Rareş Bogdan.
 
El a mai declarat că preşedintele Klaus Iohannis a fost „stavila numărul unu alături de societatea civilă, de PNL, de oamenii de bună credinţă în faţa acaparării statului român”.
 
Campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale a început sâmbătă, la ora 11.00, în Piaţa Universităţii.
 
Preşedintele Iohannis a venit şi el în Piaţa Universităţii, a vorbit cu susţinătorii, s-a fotografiat cu aceştia şi le-a mulţumit pentru implicare.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la Consiliul Naţional al PNL, unde a susţinut un discurs în care a atacat dur PSD şi a susţinut că va construi o nouă majoritate în urma votului dat de oameni la alegerile parlamentare, fie la termen, fie anticipate, spunând că „PSD trebuie să plece” şi că el îşi asumă ca obiectiv naţional viziunea unei Românii funcţionale, normale.
 
Conform legii, candidaţii la alegerile prezidenţiale trebuie să depună la Biroul Electoral şi listele cu semnăturile a cel puţin 200.000 de persoane.
 
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii îşi propun să strângă cel puţin 2 milioane de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos