Klaus Iohannis participă azi la reuniunea Consiliului European. Vineri, întrevedere  cu Emmanuel Macron. Ce vor discuta cei doi şefi de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedintele Franţei/ Foto:EPA

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el având programată şi o întâlnire cu noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron.

Klaus Iohannis va avea, vineri dimineaţă, de la ora 10.30, o întrevedere cu omologul său francez, Emmanuel Macron, pe agenda discuţiilor fiind chestiuni care ţin de relaţiile bilaterale, afaceri europene şi dosare internaţionale.

Imediat după întâlnire, cei doi şefi de stat vor participa la prima sesiune de lucru a Consiliului European. „Principalele subiecte de pe agenda reuniunii se referă la securitate şi apărare, ocupare, creştere economică şi competitivitate, migraţie, schimbări climatice. Vor fi discutate, de asemenea, iniţiativele lansate de Comisia Europeană în contextul Strategiei privind Piaţa Unică Digitală, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene. Totodată, vor fi trecute în revistă şi cele mai recente evoluţii legate de negocierile privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană”, informează Adminstraţia Prezidenţială.

În domeniul securităţii, discuţiile vor viza consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi creşterea nivelului de securitate internă.

„În cadrul discuţiilor legate de politica comercială a Uniunii Europene, preşedintele României va sublinia că UE trebuie să-şi consolideze rolul de lider în promovarea comerţului liber şi echitabil la nivel global, în vederea asigurării unei creşteri economice durabile, a locurilor de muncă şi a inovării. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va reitera ideea modernizării instrumentelor de apărare comercială, pentru menţinerea unui sistem eficient şi modern împotriva practicilor concurenţiale neloiale care ameninţă industria europeană“, potrivit aceleiaşi surse.

Liderii UE vor lua în discuţie şi subiectul imigraţiei urmând să se facă o evaluare a implementării Cadrului de Parteneriat privind colaborarea cu statele terţe , la un an de la lansarea acestuia. Ultimul subiect care va fi abordat, vineri seara, va fi  Brexitul în cadrul ultimei sesiuni de lucru.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani