Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat viaţa, dar ne-a dat oportunităţi de a face lucrurile mai bine VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi noapte, în cadrul celei de 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, că pandemia de COVID-19 ne-a schimbat fundamental modul de viaţă, dar ne-a oferit şi oportunităţi de a ne adapta şi de a face lucrurile mai bine. Preşedintele face apel la soluţii comune, solidaritate şi cooperare şi a reafirmat ataşamentul României pentru valorile democratice şi statul de drept.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit, în intervenţia naţională din cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale ONU, la pandemia de coronavirus şi la necesitatea sporirii eforturilor naţiunilor de a o combate.

„Aceasta este a doua noastră dezbatere generală în timpul pandemiei de COVID-19, care ne-a schimbat fundamental modul de viaţă. Cu toate că pandemia a afectat aproape toate aspectele vieţii noastre, ea ne-a oferit şi oportunităţi de a învăţa, de a ne adapta şi de a face lucrurile mai bine”, a afirmat preşedintele Iohannis.  

Preşedintele consideră că „provocările globale necesită soluţii comune, solidaritate şi cooperare”

„România crede cu tărie că valorile democratice şi o ordine internaţională bazată pe reguli, având ONU la bază, sunt fundamentale pentru construirea unui viitor mai sigur şi mai bun. Este esenţial un multilateralism eficient şi echitabil, de care să beneficieze în mod direct cetăţenii noştri. Pandemia ne-a arătat, totodată, că trebuie să găsim modalităţi de a reconstrui mai bine şi mai ecologic. Trebuie să ne reangajăm în procesul dezvoltării unor economii durabile, precum şi a unor societăţi reziliente, corecte şi incluzive, în care „nimeni nu este lăsat în urmă”. Într-adevăr, ar trebui să se acorde o atenţie deosebită nevoilor speciale ale celor vulnerabili”, a adăugat şeful statului.  

„De asemenea, pandemia ne-a făcut să acţionăm împreună pentru a consolida sistemele naţionale de sănătate şi a le face mai reziliente. O prioritate urgentă este asigurarea unui acces global echitabil şi accesibil la vaccinuri şi tratamente pentru COVID-19. România îşi reafirmă sprijinul pentru Facilitatea COVAX şi am contribuit la iniţiativa „Team Europe” pentru a ajuta mai multe ţări în gestionarea impactului pandemiei. România susţine pe deplin adoptarea unui instrument juridic internaţional privind pregătirea pentru pandemii şi răspunsul la acestea”, a  mai afirmat şeful statului.  

Klaus Iohannis consideră că „responsabilitatea principală pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului revine statelor noastre”.  

„Pandemia de COVID-19 a făcut intervenţia umanitară şi mai dificilă. Cu toate acestea, este necesară o acţiune internaţională comună pentru a garanta securitatea umană, deoarece nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea nu este în siguranţă”, a adăugat Iohannis.  

Acesta a anunţat că România a inclus refugiaţii şi persoanele aflate în situaţii de risc în asigurarea naţională de sănătate publică şi a oferit acces la toate facilităţile medicale necesare şi la campaniile de imunizare, inclusiv împotriva COVID-19.  

Potrivit acestuia, „trebuie să intensificăm eforturile şi să abordăm direct ameninţarea globală a terorismului, acţionând în mod coordonat”.  

„România îşi menţine angajamentul deplin de prevenire şi combatere a terorismului la nivel internaţional, bazându-se pe Strategia globală de combatere a terorismului recent revizuită. Conceptul de rezilienţă este o componentă importantă a securităţii noastre, precum şi un factor cheie în protejarea democraţiei. Pentru România, asigurarea rezilienţei strategice, atât la nivel de stat, cât şi la nivel de societate, este o prioritate şi acest lucru este evidenţiat de Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă pe care l-am înfiinţat în România. Centrul, care va fi deschis tuturor ţărilor partenere, are ca obiectiv gestionarea diferitelor programe şi promovarea rezilienţei, fie ea societală sau în domeniul tehnologiilor emergente şi disruptive, rezilienţa sistemelor de comunicare şi a ecosistemelor tehnologice, rezilienţa la crize complexe şi situaţii de urgenţă, asigurând continuitatea serviciilor guvernamentale şi esenţiale, precum şi rezilienţa infrastructurii de transport”, a mai declarat preşedintele.  

Acesta a reafirmat aprecierea noastră pentru activitatea Curţii Internaţionale de Justiţie şi că „forţa unei organizaţii internaţionale este dată de măsura dorinţei politice a statelor sale membre de a o face relevantă şi potrivită pentru vremurile în care trăim. Să ne unim cu toţii eforturile pentru realizarea obiectivelor nobile ale Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată