Judecătorii CCR se reunesc, miercuri, pentru a citi în plen decizia privind referendumul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieri, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că referendumul din 29 iulie nu este valid

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) se reunesc, miercuri, la ora 10,00, pentru a citi în plen hotărârea privind referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE 10.15 Potrivit România TV, la începutul şedinţei CCR de miercuri judecătorii Aspazia Cojocaru, cea despre care s-a spus că ar fi "înclinat balanţa în favoarea lui Băsescu", şi Ion Predescu, cel care a devoalat în presă cei şase judecători care au votat invalidarea referendumului, au avut un schimb de replici dure şi pe un ton ridicat.

UPDATE 10.09 Confruntat cu declaraţiile făcute marţi în presă, judecătorul CCR Ion Predescu a declarat că referendumul trebuia validat. Întrebat dacă se teme de consecinţe pentru că a votat pentru validarea referendumului, Predescu a declarat că nu are de ce să-i fie teamă.

„Eu 14 ani si jumătate am fost senator. Am condus Comisia Juridică. De ce să-mi fie teamă? Dânsa (n.r. – Aspazia Cojocaru) a avut un anumit punct de vedere, eu altul, în raport cu datele prezentate de Guvern“, a declara Predescu, subliniind încă o dată că referendumul trebuia validat. „Aşa am şi votat“, a mai spus Ion Predescu. În plus, Ion Predescu a precizat că nu recunoaşte faptul că ieri a declarat că Aspazia Cojocaru este cea care a votat împotriva validării referendumului. „Nu am spus aşa ceva textual“, a conchis Predescu.

UPDATE 09.40 Şi preşedintele Curţii Constituţionale s-a arătat la fel de deranjat de întrebările jurnaliştilor postaţi pe scările sediului CCR. "O să vedeţi astăzi decizia, vom arăta în amănunt ce am luat în calcul, ce nu am luat în calcul. Ce trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră şi toată ţara asta: nu noi am stabilit rezultatul referendumului, noi am primit rezultatul de la BEC, noi nu avem nici măcar calitatea de a-l stabili. Noi am stabilit că referendumul s-a desfăşurat corect şi am confirmat rezultatul. Deci, nu am stabilit noi rezultatul. Puteam noi să numărăm voturile?", a arătat Zegrean.

UPDATE 09.20 În momentul în care a ajuns la sediul CCR, Aspazia Cojocaru a fost acostată de jurnalişti, lucru care a enervat-o pe judecătoarea CCR. Cojocaru s-a arătat deranjată de Antena 3 şi publicaţia online Gândul.

Înconjurată de jurnalişti şi vizibil iritată, judecătoarea a înmânat jurnalistei de la Antena 3 o scrisoare pentru Mihai Gâdea. „Daţi-o lui Domnul Gâdea. A făcut în viaţa lui o profesie?  A făcut ceva? Mai există unul ca Antena 3 care vine şi spune că sunt imorală. Aduceţi profesionişti!“, a declarat Aspazia Cojocaru.

Curtea Constituţională a României a constatat, marţi, că la referendumul din 29 iulie nu au participat cel puţin jumătate plus unu din persoanele înscrise în listele electorale permanente pentru ca acesta să fie valabil în conformitate cu prevederile art. 5, alin. 2 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Totodată, CCR a constatat că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

"Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât: (...) confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24 la sută), din care 7.403.836 (87,52 la sută) au răspuns >DA< la întrebarea >Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?< iar 943.375 (11,15 la sută) au răspuns >NU<", a precizat CCR printr-un comunicat.

Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de preşedinte al României de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie în Monitorul Oficial, se mai arată în comunicatul CCR.

De asemenea, la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial încetează interimatului lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte al României.

"Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă", a mai precizat CCR.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”