Joc de echipă în USL: candidat PSD, „placat“ de primarul PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Tătaru (PSD), desemnat de USL să concureze pentru un post de deputat în Maramureş, se loveşte de opoziţia primarului de Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheş. Cherecheş condiţionează susţinerea lui Tătaru de desemnarea unui candidat liberal în colegiul respectiv la alegerile parlamentare din 2012.

Cătălin Cherecheş a explicat că se opune candidaturii lui Florin Tătaru din partea USL  deoarece acesta n-ar putea să obţină peste 50% din voturi, sugerând în acelaşi timp că aspirantul la deputăţie ar fi în cârdăşie cu PDL. „Florin Tătaru este director economic la Direcţia Silvică şi, din câte ştiu eu, PDL este la putere, nu PSD. Ar trebui să ne întrebăm câţi oameni a păstrat PDL în deconcentrate de la PSD. El este o excepţie şi mă întreb care sunt compromisurile pentru a fi păstrat în funcţie", a fost „portretul" pe care i l-a făcut Cătălin Cherecheş partenerului de alianţă.

PSD: gândurile bune vin de la centru

Din aceste motive, liberalul i-a făcut liderului PSD, Victor Ponta, „recomandări calde" cu privire la candidaţii pe care ar trebui să-i arunce în cursă social-democraţii pentru a obţine victoria cu peste 50%, procent care ar da un mesaj de forţă din partea USL. „Faptul că am rezerve faţă de candidatul PSD, nu înseamnă că susţin candidatul PDL. Pot rămâne neutru în campania electorală. Pot să fac şi un compromis: să susţin candidatul USL cu condiţia ca liderii PSD să accepte la alegerile din 2012 ca PNL să nominalizeze candidatul pentru acel colegiu", este trocul pe care Cherecheş îl propune social-democraţilor.

Oferta este respinsă însă de liderul PSD Maramureş, Mircea Ursache, care este convins că „PNL va şti să-i transmită lui Cherecheş gândurile bune de campanie". „Este doar un pretext din partea domnului Cherecheş de a-şi justifica neutralitatea. Cât despre domnul Florin Tătaru, acesta este contabil la Direcţia Silvică. Nu înţeleg de ce trebuia să fie dat afară. Iar în materie de jocuri multiple, nu cred că domnul Cătălin Cherecheş e în măsură să dea lecţii", a declarat Mircea Ursache pentru „Adevărul".

Cum a pierdut pnl un loc de deputat

Alegerile parţiale pentru locul de deputat de Maramureş vor avea loc pe 21 august. Candidatul USL va proveni din partea PSD, pentru că, în 2008, colegiul respectiv a fost câştigat de social-democraţi prin Cătălin Cherecheş. În mai 2010, el a demisionat din PSD şi a trecut la liberali. Ulterior, în septembrie 2010, Cherecheş i-a părăsit şi pe liberali. Demisia din PNL a venit după ce Cherecheş a fost implicat în schimbarea viceprimarului PSD din Baia Mare. El a activat ca independent după care a revenit în PNL anul acesta pentru a candida la primăria din Baia Mare. După ce a câştigat primăria din Baia Mare, Cătălin Cherecheş a demisionat din Parlament. Locul rămas vacant nu a revenit însă PNL, partid din care el face parte, ci PSD. În acest fel, liberalii au pierdut un post de deputat în favoarea PSD.

"Care sunt compromisurile pe care Florin Tătaru le-a făcut pentru a fi păstrat în funcţie de PDL? ''
Cătălin Cherecheş Primar Baia Mare

"În materie de jocuri multiple, nu cred că domnul Cătălin Cherecheş e în măsură să ne dea lecţii.''
Mircea Ursache Lider PSD Maramureş

Dispută  şi la Neamţ

O situaţie tensionată este şi la Neamţ, unde vor avea loc alegeri pentru un alt loc de deputat. Liberalul George Şerban i-a trimis liderului PNL, Crin Antonescu, o scrisoare în care spunea că va demisiona dacă partidul îl va susţine pe candidatul PSD, Liviu Harbuz. „De ce trebuie, domnule preşedinte, să ne băgăm capul în nisip, să întoarcem privirile şi să acceptăm să fim părtaşi la înlocuirea lichelelor de la Putere cu lichelele noastre? Pentru că, acum, susţinând candidatura lui Liviu Harbuz asta facem", afirmă George Şerban.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"