Ion Iliescu vede "suspectă" arestarea lui Constantin Nicolescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a apreciat decizia de arestare pentru 29 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, ca fiind, în general, "suspectă", potrivit Agerpres.

"E suspectă în general toată această acţiune. (...) Cred că va trebui să îmbunătăţim legislaţia, prevederile cu privire la arestul preventiv. Există prezumţia de nevinovăţie ca principiu fundamental al Justiţiei - până ce omul nu este judecat şi condamnat nu ar trebui să fie arestat", a declarat Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a menţionat că, din punctul său de vedere, arestul preventiv reprezintă "o practică abuzivă, nedemocratică, care contravine principiilor justiţiei democratice".

"Ar trebui să corectăm deja rapid, pentru că prezentăm aspecte de primitivism în materie de exercitare a acestui fel de judecăţi. Şi mi se pare că şi cazul de la Piteşti este flagrant din acest punct de vedere. Este vorba de un om cu răspundere socială care a demonstrat de-a lungul anilor şi seriozitate, şi corectitudine (...) şi este tratat în halul în care a fost tratat şi adus iată şi în situaţia în care se află astăzi la spital. Cine mai repară aşa ceva. Asta trebuie neapărat să determine o măsură rapidă din partea legislativului să elimine această practică abuzivă a organelor de cercetare", a mai afirmat Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a explicat că arestarea preventivă poate fi motivată pentru cazuri de pericol social - de criminali dovediţi, de oameni care au săvârşit crime sau oameni care prezintă pericol de crime sau alte asemenea situaţii "de oameni care jefuiesc la drumul mare".

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente