Ion Iliescu aduce lămuriri privind „înţelegerea cu Putin“
0Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, ne-a trimis la redacţie un drept la replică în care a ţinut să nuanţeze afirmaţiile făcute sâmbătă în ediţia online a ziarului „Adevărul” şi publicate sub titlul „Ion Iliescu: «Am avut o înţelegere cu Putin. Rusia nu-şi poate permite să depăşească anumite limite”.
În respectivul articol, Ion Iliescu declarase: „Noi am avut o anumită înţelegere chiar cu Putin în legătură cu normalizarea relaţiilor dintre ţările noastre. Nu-şi pot permite să treacă dincolo de nişte limite. Ei păstrează anumite reticenţe în legătură cu Moldova şi cu Transnistria, dar nu-şi pot permite mai mult, iar ancorarea noastră în alianţa militară NATO şi alianţa politică europeană ne asigură securitate şi stabilitate”,
Publicăm mai jos dreptul la replică trimis de Ion Iliescu ziarului „Adevărul”:
În privinţa titlului, el lasă să se înţeleagă că România are, sau a avut, o înţelegere cu preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu Ucraina. Fals, şi observ că sunt destui care se mulţumesc să citească doar titlul, şi să comenteze aberant, pentru a fi politicos. Da, România a avut o înţelegere cu Federaţia Rusă, privitoare la normalizarea relaţiilor, în urma vizitei pe care am făcut-o la Moscova, în 2004. Reamintesc, pentru că se uită, sau nu se ştie, că una dintre condiţiile aderării la UE şi la NATO este aceea de a nu aduce în sânul celor două organizaţii conflicte care ar putea să le implice. România a făcut eforturi pentru a normaliza relaţiile cu Ungaria, vezi Tratatul semnat cu această ţară, care a permis reconcilierea, după modelul franco-german, sau acela cu Ucraina, semnat înaintea summitului NATO de la Madrid, din 1997.
Imediat după invitarea României de a adera la NATO, în noiembrie 2002, la Praga, preşedintele George W. Bush îndemna România, în discursul său din Piaţa Revoluţiei, să fie o punte către Federaţia Rusă. De fapt, era o invitaţie la normalizarea relaţiilor cu Moscova, care ar fi permis şi o stabilizare a crizei transnistrene. Nimeni nu poate ignora faptul că Federaţia Rusă este atât parte a problemei transnistrene, cât şi parte a soluţiei la această criză, lucru valabil şi în cazul Ucrainei. Pentru a putea fi parte a soluţiei crizei transnistrene, România trebuie să aibă o relaţie normală cu Moscova. Asta a fost ”înţelegerea” cu Putin, care, ca şi mine, ce reprezentam statul român, nu se reprezenta pe sine, ci statul rus. Acum ar fi fost în avantajul României ca acest proces de normalizare să fi fost dus la capăt, pentru că am fi reuşit să ajutăm mai consistent Republica Moldova în criza transnistreană.
Remarc cu îngrijorare faptul că, din motive miop electorale, se încearcă stimularea fricii că România va fi atacată de ruşi. Şi, pe acest fond, se foloseşte în campanie retorica rusofobă în scop electoral. Uităm un fapt esenţial: suntem membrii celei mai puternice alianţe politico-militare, şi nu văd vreo naţiune sau alianţă capabile să atace sau să intre în conflict armat cu NATO sau cu una dintre ţările membre ale NATO.
Conceptul de securitate colectivă funcţionează: NATO, respectiv SUA, şi-au întărit prezenţa în România. Tocmai pentru că NATO are această forţă, Alianţa poate determina părţile implicate în conflictul din Ucraina să negocieze. Violenţa nu rezolvă nimic. Iar pierderile de vieţi omeneşti sunt o tragedie, indiferent cărei părţi aparţin.
Voioşia războinică a unor politicieni şi oameni publici din România este de neînţeles şi de neacceptat. NATO este o alianţă defensivă, şi are instrumentele pentru a descuraja orice adversar.
Cât priveşte afirmaţiile doamnei Monica Macovei: ”Dacă tovarăşul Iliescu spune că nu ne paşte un război, asta arată încă o dată simpatiile lui din tinereţe şi anume prosovietice şi procomuniste. Aduc aminte românilor că în decembrie ‘89, când se murea la Timişoara, Bucureşti, Sibiu şi în alte oraşe, Iliescu a spus ţării că va chema trupele Uniunii Sovietice ca să apere România”.
Ele dovedesc, pe lângă o crasă lipsă de bun-simţ, mizeria morală a unui personaj ajuns, nu se ştie cum, să facă politică şi să reprezinte România într-o Uniune Europeană ale cărei valori nu le înţelege.
Spre deosebire de doamna Macovei, trecutul meu este public şi bine cunoscut. Dar să dea lecţii de anti-comunism şi de democraţie un fost procuror ceauşist, care îşi ascunde cu grijă acest trecut, este deja prea mult. Vrea, nu vrea, a fost şi domnia sa o ”tovarăşă”. Şi constat că n-a evoluat până la stadiul de “doamnă”! Cât priveşte invitarea trupelor sovietice în România, în decembrie 1989, aceasta este o minciună ordinară. Acest lucru nu s-a întâmplat: nu am vorbit cu Gorbaciov şi nu i-am cerut să intervină militar în România. Acest lucru îl confirmă şi Mihail Gorbaciov, care spune foarte clar că nimeni de la Bucureşti nu i-a cerut să intervină în decembrie 1989, imediat după fuga lui Ceauşescu şi nici în zilele care au urmat. Gorbaciov adaugă că Moscova decisese înainte de schimbările din Europa de Est, din 1989, ca URSS să nu mai intervină în exterior, în evenimentele din alte ţări. Lipsa acestei cereri este recunoscută, implicit, de fostul ministru de externe al URSS, Eduard Şevardnadze, în Memoriile sale.
Văd că şi la doamna Macovei există această obsesie a ”loviturilor de stat”. Nu, Revoluţia Română nu a fost o lovitură de stat, aşa cum nici suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu a fost o lovitură de stat, indiferent de minciunile pe care le debitează domnia sa la Bruxelles.
Fiecare este liber să creadă ce vrea. Dar, a prezenta puncte de vedere strict personale drept adevăruri depăşeşte limitele acţiunii politice responsabile. Şi este, până la urmă, şi o formă de dispreţ faţă de cetăţean.
Ion Iliescu, fost preşedinte al României