Iohannis: „Sărbătoarea luminii” ne îndeamnă să reflectăm şi la ameninţarea extremismului şi a xenofobiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a transmis un mesaj, duminică, comunităților evereiești din România, cu ocazia Sărbătorii Hanuca, arătând că „Sărbătoarea luminii” îndeamnă și la reflecție privind ameninţarea extremismului şi a xenofobiei.

Președintele le-a urat comuniune, pace și prosperitate celor care sărbătoresc Hanuca FOTO Facebook

„Cu prilejul sărbătorii Hanuca 5783 transmit salutul meu călduros și felicitări conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, precum şi tuturor membrilor comunităţilor evreieşti din ţara noastră. Cu fiecare braţ al menorei, actualizând metafora solidarităţii pentru evreii din România şi întreaga lume, Hanuca aprinde flacăra credinţei şi a speranţei. Generaţii de evrei şi-au trecut, de-a lungul timpului, torţa acestei frumoase tradiţii, împărtăşindu-ne bogăţia valorilor noastre comune: libertate, adevăr, respect şi iubire pentru semeni”, a transmis președintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă. 

Șeful statului a explicat și că „luminile menorei celebrează credința, viaţa şi fraternitatea, mențin vie amintirea celor care au participat la edificarea României moderne. Ritualul inaugural al primei seri de Hanuca este şi un prilej de evocare a contribuţiilor remarcabile pe care comunitatea evreiască din România le are în construirea binelui comun”.

Totodată, „Sărbătoarea luminii” ne îndeamnă să reflectăm şi la ameninţarea extremismului și a xenofobiei, care proliferează în lumea contemporană, şi de care nici România nu este ocolită. Lecțiile dureroase ale istoriei trebuie să reprezinte mereu un imbold care să ne determine să respingem și să condamnăm ferm discursul urii”, a mai spus președintele. 

Președintele Klaus Iohannis a mai transmis că este „alături de comunităţile evreieşti din România reunite de spiritul generos al sărbătorii Hanuca”, cu căldura și forța acestor gânduri”

„Vă urez ca lumina ei să vă aducă împreună, în comuniune, pace şi prosperitate”, a mai spus președintele, potrivit sursei citate.    

Mesajul transmis de șeful statului a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale, la Templul Coral din Bucureşti.

Hanuca, sărbătoarea evreilor din toată lumea

Evreii au intrat în Sărbătoarea Luminilor, Hanuca, în care timp de 8 zile vor aprinde seara lumânări într-un sfeşnic special cu 8 braţe („hanuchia“) şi vor înălţa rugăciuni. Hanuca înseamnă „inaugurare“ (sau „dedicare“, „educaţie“) în ebraică, fiind închinată păstrării religiei mozaice, în ciuda vicisitudinilor. Sărbătoarea are dublă semnificaţie - istorică şi spirituală.

Evreii sărbătoresc Hanuka (româneşte Hanuca) de regulă în luna decembrie, anul acesta perioada festivă fiind în zilele de 2-10 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul