Iohannis s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, cu care a discutat despre cooperarea economică bilaterală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent în Israel pentru a participa la funeraliile lui Shimon Peres, a avut scurte întrevederi cu preşedintele Reuven Rivlin şi Benjamin Netanyahu pe care i-a asigurat despre dorinţa României de a avea o relaţie privilegiată cu Israelul şi cu care a discutat despre extinderea colaborării economice.

„În convorbirea cu preşedintele Rivlin, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat poziţia României, exprimată şi cu ocazia vizitei de stat efectuate la Ierusalim cu mai puţin de 7 luni în urmă, în martie 2016, privind angajamentul ferm al ţării noastre de a consolida, pe toate palierele, relaţia bilaterală privilegiată cu Israelul, având în vedere interesele strategice convergente şi poziţionarea continuă de sprijin reciproc pe scena internaţională”, transmite Administraţia Prezidenţială adăugând că Iohannis a înnoit invitaţia adresată lui Rivlin de a face o vizită de stat în România în cursul anului viitor. 

Cu premierul Benjamin Netanyahu, Iohannis a discutat despre continuare cooperării sectoriale româno-israeliene, cu precădere în domeniile IT şi noilor tehnologii.

„Cu ocazia participării la ceremonia de la Ierusalim, preşedintele României a mai avut scurte discuţii cu o serie de omologi şi înalţi oficiali prezenţi: preşedinţii Franţei, Germaniei, Slovaciei, Poloniei, Ciprului, precum şi cu regele Spaniei, marele duce de Luxemburg, prim-miniştrii Canadei, Belgiei şi alţii”, informează preşedinţia.

În delegaţia oficială care l-a însoţit pe preşedintele Klaus Iohannis la funeraliile fostului preşedinte Shimon Peres a participat şi deputatul Aurel Vainer, preşedintele Comunităţii Evreieşti din România.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie