Iohannis primeşte luni în SUA distincţia Light Unto the Nations, pentru întărirea democraţiei şi statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis va primi, luni seara, la Washington, distincţia Light Unto the Nations, oferită de Comitetul Americano-Iudeic, în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane. Este primul eveniment la care şeful statului participă în cadrul vizitei sale în SUA.

Klaus Iohannis va participa în calitate de invitat de onoare la Forumul Global al prestigioasei organizaţii American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă.

Cu acest prilej, AJC va acorda Preşedintelui Klaus Iohannis distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

"American Jewish Committee a evidenţiat, în decizia de acordare a distincţiei, faptul că a hotărât onorarea Preşedintelui Klaus Iohannis pentru acţiunea sa de „lider dedicat întăririi democraţiei şi a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul şi pentru a aprofunda legăturile dintre România şi SUA, precum şi între România şi Israel”. Acordarea acestei distincţii a mai avut în vedere rolul ţării noastre în cadrul Uniunii Europene şi al dialogului transatlantic, în menţinerea securităţii regionale şi globale, dar şi realizările recent încheiatei preşedinţii-în-exerciţiu române a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA)", informează Preşedinţia.

Evenimentul va începe la ora 18.00, ora locală, (ora 1.00, ora României).

Distincţia va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfăşoară în perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanţi din 70 de ţări. „Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi Cancelarul german Angela Merkel, Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Preşedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină.

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat duminică, pentru şase zile, în Statele Unite ale Americii, într-o vizită în care se va întâlni, la Casa Albă, cu omologul său american Donald Trump şi va primi, din partea American Jewish Committee, distincţia „Light Unto the Nations. Iohannis este primul lider est-european care va fi primit în SUA de către Trump.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul