Iohannis: PNL ar putea avea majoritate în Parlament în 2015 şi ar putea schimba Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-un interviu acordat Reuters, că mai mulţi parlamentari ar putea abandona coaliţia premierului Victor Ponta în următoarele săptămâni într-un număr suficient de mare pentru a determina o schimbare a Guvernului anul viitor.

În opinia lui Iohannis, votul prezidenţial va eroda majoritatea controlată de PSD şi aliaţii săi.

„Toată lumea vrea să fie de partea câştigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament", a declarat Iohannis la sediul PNL.

„Este posibil ca în 2015 să avem această schimbare care să ofere Partidului Naţional Liberal o majoritate, care va fi folosită pentru a schimba Guvernul", a declarat el.

Preşedinţia îi oferă lui Iohannis posibilitatea de a alege un nou premier în cazul succesului unei moţiuni de cenzură, dar aceasta înseamnă ca zeci de parlamentari să abandoneze actuala coaliţie guvernamentală, înaintea alegerilor generale din 2016.

Ca preşedinte, Iohannis a promis o abordare mult mai conciliantă decât cea a preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu. „Trebuie să fiu foarte clar, este evident că prim-ministrul şi cu mine am avut o competiţie şi s-au produs multe prejudicii. Dar competiţia s-a încheiat: avem un câştigător şi avem o ţară de condus", a mai spus Iohannis. 

O primă dispută ar putea apărea în cazul bugetului pe 2015, în care Ponta va trebui să găsească un echilibru între menţinerea deficitului bugetar de 1,4 la sută din PIB şi onorarea promisiunilor făcute în campania electorală, precum creşterea pensiilor.

Iohannis va putea retrimite politicile guvernamentale în Parlament o dată. În timpul interviului, el a refuzat să precizeze ce propuneri ar putea respinge şi dacă România va semna un nou acord cu FMI după expirarea celui actual.

"Evident este foarte dificil de construit un buget cu un deficit de 1,4 la sută, care este ţinta. Pe de altă parte, nu sunt în favoarea introducerii unor noi taxe, aşa că Guvernul are o misiune dificilă şi pot doar să sper că va veni cu un proiect decent", a mai declarat preşedintele ales.

Iohannis a obţinut o primă victorie după alegeri prin impulsionarea Parlamentului să voteze şi să respingă controversata lege a amnistiei şi graţierii.

„Vreau să schimb modul în care se face politică în România: aceasta înseamnă mai puţin spectacol, mai multe soluţii pentru România. Dar o vom lua pas cu pas. Nu este posibil să schimbi clasa politică sau modul de a conduce o ţară peste noapte sau într-o săptămână sau într-un an", a conchis Iohannis. 

Citeşte şi:

Klaus Iohannis, mesaj către conducerea DNA: Trăim într-o ţară parazitată de corupţie. Voi fi aliatul vostru în luptă

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a participat miercuri la conferinţa "Statul de drept. Europa de Est", dedicată unei analize asupra activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cu acest prilej, Iohannis le-a transmis un mesaj celor prezenţi, inclusiv şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică