Iohannis: Nu mă tem absolut deloc de o suspendare, cum nu m-am temut niciodată. Nu există niciun temei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, la Ploieşti, că nu se teme de o eventuală suspendare, aşa cum liderii PSD-ALDE anunţă pe la colţuri.

„Nu mă tem absolut deloc de o suspendare, cum nu m-am temut niciodată. Nu există niciun temei şi cred că românii nu-şi doresc asta. Dacă vorbiţi de acel documente (rezoluţia PSD prin care Iohannis este considerat complice al statului paralel - n.r), mi se pare o abordare fundamental greşită“, a spus Klaus Iohannis.

PSD a adoptat o rezoluţie în care vorbeşte de „statul paralel şi ilegitim“, acesta fiind văzut responsabil de atacurile la adresa liderilor PSD şi de problemele cu Justiţia pe care le au aceştia. În document nu este explicat în mod clar cine ar face parte din statul paralel, ci se vorbeşte doar vag de anumite instituţii şi de faptul că preşedintele Klaus Iohannis e complice la acţiunile acestei entităţi.

Mai multe pentru tine:
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Un bărbat din Ilfov, trimis în judecată după ce a păcălit mai multe persoane cu reparații la mașini de lux. Ce au descoperit anchetatorii la service-ul auto
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Trageri loto joi, 9 octombrie. Report de peste 7,49 milioane de euro la Loto 6/49
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”