Iohannis: Negocierile cu Canada pentru eliminarea vizelor continuă şi după eşecul CETA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele spune că negocierile cu Canada vor continua

Negocierile cu autorităţile canadiene în vederea ridicării vizelor pentru români vor continua şi după ce negocierile privind Acordul CETA au eşuat, a spus în această seară preşedintele Klaus Iohannis.


Cu câteva ore în urmă a fost făcut anunţul privind eşecul negocierilor dintre UE şi Canada pentru Acordul CETA, pe care România s-a angajat să-l sprijine doar în condiţiile în care Canada elimină vizele pentru români.

Presa belgiană a anunţat eşecul discuţiilor dintre ministrul canadian al Comerţului, negociatorii canadieni şi europeni, precum şi premierul regiunii belgiene Valonia privind acordul de liber schimb transatlantic CETA dintre UE şi Canada.

Deşi toate cele 28 de state europene şi-au arătat sprijinul pentru Acordul Economic şi Comercial UE-Canada (CETA), executivul belgian a anunţat că nu îşi poate da consimţământul în lipsa susţinerii din partea celor cinci subunităţi federale şi a provinciei Valonia, care s-a poziţionat în opoziţie clară faţă de CETA.

RTBF a menţionat că ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, a părăsit negocierile şi a anunţat eşecul.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată